Daca esti prietenul meu

check this out:





sursa: Giovanna R.

Ce calitate a avut Isus inainte de intrupare

Am primit de la prietena mea Merima titlul pentru un subiect care se doreste dezbatut: "ce calitate a avut Isus inainte de intrupare". Ca un trinitarian ce sunt, care crede in Tatal, Fiul si Duhul Sfant, deduc faptul ca intrebarea s-ar dori o abordare inedita a dogmei Trinitatii. Pentru ca intru inceput nu doresc sa fac vreo sugestie cu privire la cursul posibil al discutiei, as dori sa ma exprim printr-o ilustratie:

Un portar de fotbal a fost introdus la pauza in echipa pe durata unui meci oficial. Pentru ca jucatorii de camp mai schimbasera de-a lungul timpului rolurile intre ei, din aparator mijlocas samd, cineva l-a intrebat pe portarul nou intrat: "tu ce calitate ai avut inainte de a intra in teren?" Portarul s-a uitat la preopinentul sau cu mirare si i-a raspuns: "pai am fost portar si inainte de intrarea pe teren, chiar daca unul de rezerva. Mai mult decat atat, tot portar voi fi si dupa iesirea mea de pe teren" :) S-a intamplat insa, dupa o vreme, ca portarul a devenit si antrenor secund al echipei, deci era acum un antrenor-jucator, situatia aceasta incurcand si mai mult prejudecatile celor care doreau ca fiecare jucator sa fie bine catalogat intr-un raft.

Ce am putea spune despre portar? Pai in primul rand el exista si inainte de intrarea in teren. In al 2-lea rand, el era portar chiar daca nu ar fi jucat in acel meci. In al treilea rand, a invatat sa faca disctinctie intre rol, calitate si functie.

De la Arthur Schopenhauer incoace

Cred Schopenhauer a fost unul dintre primii filosofi, daca nu primul, care a vorbit despre drepturile animalelor. Am remarcat ca, in general, oamenii inteleg putin despre aceasta parte a naturii (sau creatiei, din punctul meu de vedere). In mod paradoxal, atat din evolutionism cat si din creationism rezulta o mare responsabilitate fata de animale. Ca evolutionist, trebuie sa admiti ca animalele sunt rudele tale, chiar daca pe o veriga inferioara, iar din perspectiva creationismului omul are un mandat de a se ingriji de intreaga natura, in mod deosebit de animale.

Am primit clipul acesta pe email de la un prieten, banuiesc ca el mai exista pe vreundeva pe un sait gen youtube. Imaginile surprinse mi se par uimitoare, relevand capacitati empatice nebanuite ale unor specii. Insa nu doar de aceea imi iubesc pisicile :)

In general, interopolarile de tipul postarii de fata sunt subsumate obiectivului mai larg de a dobandi ceea ce as numi "a wider view of the creation" sau "life" (pentru agnostici si atei), din pricina ca eu consider educatia formala actuala doar o indoctrinare si formare a unei categorii de semidocti cat mai lesne manipulabila.

De la Socrate la Maslow

Istoric vorbind, psihologia s-a nascut odata cu filosofia si a fost apanajul acesteia vreme de milenii. Filosofia insasi a luat nastere ca o incercare de raspuns la problema mortii. De la Socrate, marea schimbare de paradigma in filosofie rezulta din trecerea de la preocuparea pentru cauzele care au generat existenta (arche-uri) la procesul de cunoastere insusi (epiestemologie), acesta fiind sensul expresiei atribuite lui Socrate “cunoaste-te pe tine insuti” (daca vrei sa cunosti lumea).

Pentru Platon, cunoasterea este un proces de reamintire a unor realitati anterioare prin “anamnesis”. Sufletul are o existenta atemporala, insa nu in mod necesar ontologica, ci mai mult abstracta, privita din perspectiva metodologica. Sufletul este captiv in lumea materiala, pe peretele careia se proiecteaza umbra obiectelor in lumina adevaratei realitati, cea metafizica. Astfel, cunoasterea este limitata si imperfecta, simturile sunt inselatoare si duc la o cunoastere partiala (doxa).

Aristotel aduce realitatea transcedentala in interiorul obiectelor, aceasta fiiind esenta lucrurilor. Asftel, nu putem accede la substanta unui obiect, ci doar la manifestarea acestuia, prin “fenomen”. Aceeasi dualitate platonica, doar ca adusa in obiectul insusi de data aceasta. Aparenta este cunoscuta prin simturi, esenta prin “episteme”.

Odata cu iluminismul si renasterea stiintifica, sufletul devine si el obiectul unei stiinte, psihologia (psuche + logos). G. W. Leibniz este intr-un fel precursoul unor idei psihanalitice de mai tarziu in “Monadologia” sa, prin introducerea conceptului de “mici perceptii” subliminale. Scoala franceza precede asociotionismul si pavlovismul prin T. Ribot si Gustave Le Bon.

Dar psihologia avea sa isi capete pe deplin statutul de stiinta doar cu activitatea si opera controversatului S. Freud. Psihalanliza a fost putin inteleasa la vremea ei, probabil la fel de putin este inteleasa si in zilele noastre. Freud a avut ambitiosul obiectiv de a accede in strafundurile psihicului uman prin intermediul metodelor dezvoltate in scoala sa psihanalitica.

Teoria psihanalitica a evoluat atat in timpul vietii lui Freud cat si dupa aceea. In esenta, psihanalistii considera ca sinele uman e structurat pe compartimente, in principiu inconstient, subconstient si constient. Eu-ul este un factor integrativ, indeplinind un rol de sinteza asociat constientului, dar supus deopotriva fortelor inconstiente, care reprezinta partea ascunsa a “aisbergului” cu care poate fi asemanat sufletul omenesc. Problemele psihice apar din cauza unor refulari, care pot fi procese automate (suprimare) sau desfasurate sub presiunea instantei morale interiorizate (Supra-Eu), reprimate. In cadrul unor experimente faimoase, Freud a dovedit ca omul actioneaza sub impulsul unor forte inconstiente, insa fara ca subiectul sa realizeze acest lucru.

Pe linia freudista merge psihologia analitica intemeiata de C.G Jung, care deschide insa noi perspective spirituale scolii psihanalitice. Fost elev a lui Freud, Jung devine dizident si isi intemeiaza propria scoala.

Behavioristii readuc omul la psihologia animalului, desfiintand veriga inconstientului pe lantul stimul – raspuns. Filosofic, behavioristii sunt senzualisti, iar teoriile lor despre educatie sunt destul de inrudite cu tehnicile de dresaj. De fapt, daca psihanaliza pune accetul pe inconstient, behaviorismul se centreaza pe comportament, pe observabil si masurabil.

Umanismul, cea de-a 3-a forta in psihologie intra cu autoritate in psihologie prin publicarea lucrarii lui A. Maslow: “Motivatie si Personalitate”, in 1954. Interesant la Maslow este faptul ca el nu a fost atat de interesat de patologie, cercetarea lui axandu-se pe indivizii de succes. Terapia pe care o dezvolta acesta este centrata pe client (nu pe societate, nu pe familie etc.) si este mai degraba teleologica, orientata spre viitor, fata de psihanaliza care se preocupa mai mult de traume si de trecut. Ii datoram lui Maslow celebra piramida a trebuintelor umane, care are in varf nevoia de auto-realizare.

Aceasta scurta trecere in revista a evolutiei psihologiei are ca scop intelegerea fortelor care au stat la baza celei de-a 4-a forte in psihologie, anume transpersonalismul. De asemenea, as dori sa discutam teoriile psihologiei seculare in legatura cu psihologia crestina.

Pentru pescari dar nu numai... LOL

Ei, acum daca va place pescuitul, nu cred ca e ceva rau...

Romani, vi se pregateste ceva!

Prin anii ’80, cand la noi “inflorea” comunismul, am avut ocazia de a vizita mai multe tari asa-zis capitaliste, precum Maroc sau Turcia. Sigur, déjà calatorisem in Vestul traditional capitalist si aveam materialul brut pentru a face niscaiva comparatii.

Mai tarziu am avut ocazia sa citesc lucrarea de referinta a lui Max Weber, Etica Protestantă si spiritul capitalismului. Weber vedea Reforma drept originea eticii protestante, desi recunostea că în Evul Mediu exista oarece respect pentru munca seculară cotidiană.

Biserica Catolică îi asigura de faptul că vor fi mantuiti pe cei care acceptau sacramentele bisericii si se supunea autoritătii clericilor. Totusi, Reforma a distrus astfel de garantii. Din punct de vedere psihologic, oamenilor de rand le era dificil de a se adapta la această nouă viziune asupra lumii, si numai cei mai devotati credinciosi sau „geniile religioase” ale Protestantismului, cum ar fi Martin Luther, s-au putut adapta, conform lui Weber.

În absenta unor asemenea garantii din partea autoritătii religioase, Weber argumenta că protestantii au început să caute alte „semne” că ei pot fi mantuiti. Calvin si adeptii lui îi învătau doctrina dublei predestinări, în care Dumnezeu a ales de la începuturile lumii anumiti oameni pentru mantuire si pe ceilalti pentru damnare. Neputinta de a influenta mantuirea proprie era o problemă foarte dificilă pentru adeptii lui Calvin. Devenise prin urmare o datorie absolută de a crede că erai tu însuti ales pentru mantuire si pentru a elimina orice dubiu, lipsa încrederii în sine era dovada unei credinte insuficiente si semn de damnare. Deci, încrederea în sine a luat locul garantiilor harului oferite de către preoti.

Succesul lumesc a devenit măsura încrederii în sine. Luther a sustinut relatiile de muncă pe cale de formare. Weber califică aplicarea concluziilor lui Luther, observand că „vocatia” divină nu mai era limitată la cler sau la biserică, ci se aplica oricărei ocupatii. Prin urmare oamenii munceau cu sarg pentru a avea garantia faptului că se află printre cei alesi pentru mantuire.

Conform viziunii protestante (si în special a calvinismului) datoria omului în lume era aceea de a munci, realizand cu zel planul lui Dumnezeu (omul era considerat drept o unealtă a divinitătii). Această viziune a locului si sarcinii omului în lume, era însotită de interdictii deosebit de stricte privind cheltuirea banilor munciti pe obiecte de lux sau pe orice altceva ce depăsea stricta necesitate a traiului zilnic.

Max Weber sustine că factorii de mai sus (secondati de interdictiile privind ajutarea oamenilor săraci) au contribuit la reinvestirea continuă a banilor căstigati si astfel (pe termen lung) la mentinerea unei economii foarte dinamice si realizarea unor acumulări de capital considerabile.
Pentru mine, personal, parea un truism ca tari precum Romania nu sunt « facute » pentru capitalism, desi, pe undeva, imi doream disparitia comunismului, insa nu cu prea multa ardoare :D, recunosc. De fapt, temerea mea era ca disparitia sistemului de tip socialist va crea un vid (altul decat vidul emanatilor iliescieni :D) care pe fondul lipsei unor repere axiologice acceptate de societate va genera o destructurare a societatii, cu implicatii in, sau plecand de la sfera economica.

Dar insusi Vestul pragmatic a profitat din plin pe vremea cortinei de fier de echilibrul social pe care il asigura presiunea unui sistem alternativ la cel capitalist. Guvernele nu indrazneau sa ia masuri care sa atenteze la bunastarea cetateanului capitalist, dimpotriva, programele de protectie sociala cu iz socialist asigurau un standard de viata decent categoriilor defavorizate, precum cea a somerilor.

Cam lunga introducerea, insa ce am dorit sa va aduc in atentie era o selectie dintr-o serie de modificari ale codului muncii, pe care le puteti gasi pe saitul lor www.legislatiamuncii.ro,.

Ministerul Muncii evaluează de cateva săptămani mai multe propuneri de modificare a Codului Muncii venite din două direcţii: de la patronate şi de la inspectoratele teritoriale din subordine. Sugestiile au tendinţa de a trage mai la dreapta o legislaţie a muncii care acum favorizeaza angajatul, dar care nu permite ca piaţa muncii să fie mai flexibilă, aşa cum sună cerinţa FMI. Modificările importante sunt cele referitoare la concedieri, fie ele colective sau individuale.

Iată ce modificări sunt posibile:

- Concedierea fără explicaţii. Potrivit autorilor propunerii consecinţa directă este limitarea abuzurilor salariaţilor şi posibilitatea reală a angajatorului de a organiza activitatea societăţii.
- Schimbarea programului de lucru. În Romania, săptămana de lucru este de 40 de ore, cu posibilitatea de a o suplimenta cu cel mult opt ore. AmCham Romania propune "individualizarea timpului de lucru", adică salariatul şi angajatorul să negocieze direct timpul fiecăruia.
- Weekend în mijlocul săptămanii. Se are în vedere si posibilitatea ca ziua libera să nu fie neapărat duminica.
- Intervalul de probă să fie extins, deoarece angajatorii pretind că perioada este prea scurtă pentru a evalua salariaţii.
- Dispare comisia disciplinară în situatia concedierilor din cauza unor abateri.
- Este suprimată procedura cercetării prealabile şi a evaluarii, în caz de necorespundere profesională.
- Fracţionarea concediului de odihnă, pentru a nu mai exista minimum 15 zile lucratoare luate consecutiv.

In rest, ce sa va mai zic, sa munciti bine!

Gourmet si Transilvania din Aye

Am reusit sa iau cateva imagini pe telefonul mobil, pe care le-am ansamblat intr-un scurt montaj video, sper sa va placa :)

Chimia salveaza Romania

Da, credeam ca va dura o vesnicie pana cand prevederile din codex alimentarius vor fi transpuse in practica, dar iata ca merge mai repede. Poate stirea aceasta vi se pare insignifianta, insa yo zic sa va mai ganditi la implicatiile ei:

Oficialii Uniunii Europene le-au pus gând rău medicamentelor naturiste. Din luna aprilie, anul următor, medicamentele pe bază de plante ar putea fi interzise în statele din UE.

Începând cu data de 1 aprilie 2011, medicamentele naturiste ar putea dispărea din farmacii, iar medicilor le va fi interzis să le mai prescrie. Potrivit directivei, produsele de acest tip trebuie să treacă prin aceleaşi procedure ca şi cele farmaceutice, fără să se ţină cont dacă plantele au fost folosite fără probleme chiar şi o sută de ani.

Presa din Statele Unite, unde este o situaţie asemănătoare, scrie că marile companii sunt pe punctul de a pierde bătălia împotriva ordonanţei care interzice medicamentele pe bază de plante, fiindu-le ‘furată oamenilor şi puţina sănătate care le-a mai rămas'.

Patru Pisici Destepte

Well, daca tot m-am specializat in psihologia pisicii si am decis ca democratia pisiceasca este mai buna decat cele omenesti, o sa incerc sa va tin la curent cu diverse intamplari din viata felinelor de calibru mic.

Daca ai mai putin de 16 ani, poate nu ar trebui sa citesti mai departe. Valabil si pentru cazul in care esti angajat al guvernului. Unora le va parea ca suna rudimentar, dar doresc sa va asigur ca lumea pisiceasca nu e doar lapte si miere, ci are si aspecte pline de cruzime.

Nu eu sunt autorul povestirii urmatoare, dar pe baza dreptului la anticenzura doresc sa v-o impartasesc:





Patru Pisici

Patru bărbaţi s-au lăudat despre cât de deştepte sunt pisicile lor.

Primul om era inginer, al doilea om era contabil, al treilea om era chimist şi omul al patrulea era angajat al guvernului.

Primul care a dorit sa demonstreze cat de desteapta este pisica lui a fost inginerul. Acesta si-a chemat pisica:

"T la pătrat, fă-ti jobul."
T la pătrat s-a urcat pe birou, a luat nişte hârtie şi pixul şi a trasat imediat un cerc, un pătrat, şi un triunghi.

Toată lumea a convenit că aceasta e destul de deşteapta.

Dar contabilul a pretins că pisica lui ar putea face mai mult. El a chemat şi pisica lui şi a zis:

"Foaie de calcul, fă-ti jobul." Foaie de calcul s-a dus la bucătărie şi s-a întors cu o duzină de prăjituri pe care le-a împărţit în 4 grămezi egale de cîte 3 prăjituri.

Toată lumea a convenit că cea de-a 2-a pisica e desteapta.

Dar chimistul a spus pisica lui ar putea face şi mai mult. El si-a chemat şi pisica şi i-a zis:

"Măsura, fă-ti jobul." Măsura s-a trezit, mers la frigider, a luat un litru de lapte, a luat o sticlă de 10 uncii din dulap şi a turnat în sticlă exact 8 uncii fără verse o picătură.

Toată lumea a convenit că a fost destul de bine.

Apoi cei trei oameni s-au întors spre angajatul guvernului şi au spus: "Ce poate face pisica ta?"

Angajatul guvernului a chemat pisica lui şi a spus, "Pauza de cafea, fă-ti jobul."

Pauza de cafea sări în picioare ....... mâncă toate prăjiturile, bău laptele ........ se c.. pe hârtie ....... regulă celelalte trei pisici ....... apoi pretinse că ultima activitate l-a rănit la spate. A întocmit un raport pentru condiţiile nesigure de muncă ....... a cerut despăgubiri acordate lucrătorilor, apoi plecă acasă pentru tot restul zilei, în concediu medical

Iată, prietene, de ce toată lumea vrea să lucreze pentru GUVERN.

Mintea - o citadela

Am avut privlegiul sa particip candva la o serie de cursuri prezentate de dr. Stroescu (MD in Endocrinologie), cunoscut in Romania sub numele de “apostolul vegetarianismului”. Una din sintagmele preferate ale dr. Stoescu era “cine vrea sa cucereasca lumea, trebuie mai intai sa o cunoasca”. Sigur ca nu toti vrem sa cucerim lumea, insa ne dorim o viata fericita, de aceea este buna cunoasterea. Cunoasterea este strans legata de intelegere, adica de relatia care exista intre obiectele si fenomenele realitatii.

Unul din curentele transpersonalismului prezinta personalitatea umana ca o structura concentrica (tip “foaie de ceapa”): in centru aria spiritualitatii, urmata de cele ale ratiunii, vointei, afectului si fizicului. Aceasta abordare nici nu contrazice, nici nu confirma paradigmele altor scoli proeminente, precum cea psihanalitica sau behaviorista, insa ofera o perspectiva cu totul noua asupra fiintei umane.

Cine a rasfoit, fie si sumar, un manual de psihologie generala editat in perioada comunista, poate isi aminteste ca psihismul uman era definit ca avand la baza 3 componente: materia, energia si informatia (si aici structurarea este de ordin metodologic, nu existentialist). Vom incerca sa tinem seama de fiecare din aceste manifestari ale realitatii, fara a dori sa intram in discutii polemice cu cei care cred ca psihicul uman poate exista pe structuri descarnate sau sub mai-stiu-eu-ce-forma.

Un medic va prefera varianta celor 4 niveluri homeostatice: biochimic, metabolic, fiziologic si psihilogic, la care eu il adaug pe al 5-lea, cel spiritual. Aceste straturi sunt in stransa interdependenta, dezechibrul unuia le destabilizeaza si pe celelalte si se transmite bi-directional.

Sigur ca noi, cei crescuti in perioada comunista, am fost indoctrinati ca realitatea este doar ceea ce este palbabil, materia, cu alte cuvinte perceptibil prin intermediul analizatorilor, in speta sub forma de senzatie. Dar realitatea subiectiva, cea interna, de ordin psihic, se dovedeste de multe ori cel putin la fel de puternica precum cea externa. O idee intrata in capul unui nebun care se crede reprezentatul rasei celei mai superioare de pe pamant devine factorul care declanseaza si intretine moartea a milioane de oameni, atunci cand nebunul ajunge intr-o pozitie executiva. Sunt oameni care se confrunta cu voci si pasarele, aflate doar in capul lor, iar altora le umba de-a dreptul piticii pe creier, fara sa-i vada nimeni altcineva in afara lor insisi.

Solomon spune ca pe nebun il poti pisa in piua si nebunia tot nu iese din el. Cred ca fiecare dintre noi am intalnit la un moment dat oameni cu idei fixe. Poti sa dai cu tunul, ca tot nu le scoti acestora ideile din minte (si nu la idei valoroase sau bazate pe adevar ma refer...). In paranteza fie spus, in cazurile de genul acesta, avem de-a face cu un scurt-circuit in sfera rationala, de care aminteam mai sus, care arata ca a fost afectata functia gandire. Tipul acesta de prostie, care poate tine si de un retard intelectual, nu poate vedea concluzia unor premize simple, gen a=b, b=c => ?

Intr-o discutie cu o cunostinta, medic de familie, ma plangeam de progarmul zilnic incarcat, care nu imi prea lasa timp liber, la care interlocutorul imi raspunde: “ehe, bine, esti tu ocupat, dar nu ai alergat azi-noapte prin padure, ca mine, dupa un pacient care se credea profetul Ilie...” Cineva pe blog ma intreba de ce vorbesc despre anormalitate. Pai fericirea nu are nevoie de explicatii, echilibrul isi este suficient siesi. Patologia produce suferinta si omul cauta o solutie la o problema pe care ar avea-o. Vad in fiecare zi oameni care isi agreseaza copiii sau partenerul de viata, ce sa fac, sa le cant in struna? Ce vina am eu ca saptamana trecuta un individ inarmat a intrat din nou intr-un campus universitar si a ucis cativa studenti. Poate sper sa gasesc un leac nebuniei, ca gena prostiei – dupa cum ati vazut – au descoperit-o altii.

Plecand de la sfera spirituala, dr. Stroescu spunea ca exista 2 legi antagonice in Univers: legea iubirii si legea egoismului. Legea egoismului ar reprezenta o deturnare a legii iubirii, adica o intoarcere spre sine a atitudinii pe care o datoram aproapelui. Asa ca eu din iubire de aproapele scriu, si partial din placere, pentru ca scrisul imi ordoneaza ideile.

Asupra modului in care judecata sanatoasa poate fi afectata de heterostazii biochimice eram relativ informat de mai multa vreme, insa ce mi-a atras atentia in ultimul timp a fost altceva, poate e doar o iluzie de-a mea, desi sustenabila teoretic. Adica ne este clar ca daca ii dai unui individ sa consume alcool, sub influenta acestuia multe trasaturi ale personalitatii lui se vor modifica. Tot asfel, anumite boli, traumatisme, pot avea un impact direct asupra discernamantului. Ce nu este la fel de clar se refera tocmai la influenta pe care sfera spirituala o poate avea asupra mentalului (sferei rationale).

Intr-un anume sens, Jung poate fi (si este considerat de multi) un precuror al transpersonalismului. Robert Iacono obisnuia sa spuna ca daca Jung ar fi cunoscut serotonina, ar fi numit-o neurotransmitatorul care face legatura dintre spirit si psihic. Pana la Jung, etiologia dementelor (mai ales a celor precoce, e.g., schizofrenie/demetiae precox) era privita strict prin prisma fiziologiei. Jung este primul psihiatru, teoria lui fiind astazi accepta in lumea medicala, care afirma ca ideile unui om il pot imbolnavi de dementa.

Acum, pentru ca m-am referit la MM intr-o postare anterioara, reiau o observatie pe care am facut-o oarecum involuntar, de fapt este vorba de un aspect pe care toata lumea l-a perceput intr-o forma sau alta, si anume legatura dintre imaginea publica a Madalinei si imaginea de sine. Adica, stai si iti zici, uite domn’le ce personalitate de succes se vedea atat de rau, ca imbatraneste, ca are riduri etc. Insa mergand pe firul acesta, am realizat ca preocuparea excesiva de sine in privinta unor aspecte minore consituie semne prevestitoare unui posibil derapaj mental.

Deci Solomon spune “Arunca-ti painea pe ape, si dupa multa vreme o vei gasi iarasi!”, adica sa faci un lucru aparent irational, cum adica sa arunci painea pe ape? Fara a face exegeza, ideea este simpla: ajuta-ti aproapele si dupa multa vreme, la vremea potrivita, vei primi si tu ajutor. Cu alte cuvinte, daca ai o problema, mergi si ajuta-l pe altul mai amarat decat tine, si vindecarea ta va inflori.

Cum spunea si Dr. Stroescu, cu cat esti mai preocupat de sine (“legea egoismului”), cu atat s-ar putea sa constati ca ai o problema azi, iar maine privind in continuare la sine sa vezi ca problema este mai mare. In postarile viitoare as dori sa discutam cu privire la modul in care aceasta atitudine ne lanseaza pe spirala descendenta a dezagregarii de sine, de la nivelurile cele mai inalte in ierarhia personalitatii, pana la cel fizic. Vom incerca sa identificam factori care destabilizeaza materia (sau “hardul”), informatia (“softul”, adesea prin lipsa ei) si energia (e.g., stresul, un vampir energetic).

Ajunge zilei necazul ei

Am tot vorbit despre depresia netratata care are drept consecinta aparitia unor forme de dementa in circa 10 ani de la debut. Trebuie inteles ca in randurile de fata, termenul stres este folosit in sens de "distres", un stres negativ scapat de sub control. De asemenea, anxietatea si nervozitatea excesiva pot fi semne premargatoare sau insesi simptome ale unei depresii.

Un comentariu de pe blog sugera ca as avea o problema datorita faptului ca vorbesc despre aceste lucruri. Eu rapund doar ca am avut ocazia de a impartasi din experienta unui mare om de stiinta, MD Robert Iacono, un pionier al noilor teorii prvitoare la relatia dintre nivelul de serotonina si anumite forme de dementa, precum maladia parkinson (oficial nici acum in lumea medicala nu este acceptata corelatia). Ideile de fata sunt mai avertismente de ordin general, nu confesiuni sau apropouri.

Remarcati ca cercetarea la care ma refer s-a realizat pe persoane de varsta a 3-a, insa modul in care grupele de varsta vulnerabile (copii si batrani) sunt afectate de anumite maladii constituie o cale indirecta de intelegere a fiziologiei adultului sanatos, tot astfel precum studiul starilor patologice ajuta la o mai buna intelegere a normalitatii.

Profesorul Hui-Xin Wang de la Karolinska Institute din Stockholm, Suedia, a realizat un studiu pe o durată de şase ani, la care au participat 500 de persoane de vârsta a treia. În urma acestui studiu, s-a descoperit că subiecţii care se îngrijorau din orice nimic, care erau mereu măcinaţi de stres sau anxietate s-au îmbolnăvit de demenţă, Alzheimer sau alte probleme legate de memorie.

Participanţii au fost urmăriţi aproape zilnic, au fost supuşi unor teste şi li s-au prezentat câteva situaţii dificile. Mai mult, aceştia au povestit despre modul în care reacţionează când au un necaz, cum rezolvă problemele zilnice şi relaţiile pe care le au cu familia şi prietenii.

Astfel, toţi cei care se stresau repede, avuseseră o viaţă plină de griji şi luaseră totul mult prea nî serios sufereau de diverse formă de demenţă sau boli ale memoriei. În plus, alţii 144 au făcut diverse afecţiuni adiacente în timpul studiului.

Lasati barbatii sa doarma

Poate v-ati lovit vreodata de incapatanarea barbatilor de a fi lasati sa doarma si ati luat-o ca pe un moft. Insa, rezultatele unui studiu arata contrariul.

Insomnia le reduce speranţa de viaţă a bărbaţilor, însă femeile nu sunt afectate deoarece corpurile lor suportă mai bine nopţile nedormite, arată un studiu efectuat de cercetătorii din Statele Unite.

Studiul, care a fost realizat cu ajutorul a 1.000 de femei şi 741 de bărbaţi, urmăriţi timp de zece şi respectiv 14 ani, arată că bărbaţii care pierd multe nopţi din cauza insomniei riscă să moară de patru mori mai repede decât persoanele care nu au probleme cu somnul. De asemenea, corpurile femeilor suportă mai bine nopţile de nesomn, speranţa lor de viaţă neavând de suferit.

Mai mult, cercetătorii au dezvălui că lipsa somnului afectează şi copiii şi adolescenţii, care sunt predispuşi să mănânce mai multe alimente cu grăsimi, fapt ce poate avea efecte negative pe termen lung asupra sănătăţii.

Dresorul de pisici

Ma tot bate un gand de ceva vreme: sa devin PhD in psihologie transpersonala, dar costa cam mult :(( Pana atunci, m-am gandit sa shiftez pe psihologia pisicii. Nu ca aceasta ar fi mai putin pretentioasa, dar ai mei imi zic ca as putea deveni dresor de pisici. Sa nu credeti ca psihologia animalelor e un lucru de nimic. E.g., Gustave LeBon, corifeu al psihologiei moderne si un fondator de a 2-a generatie a sociologiei, a scris un manual de psihologia calului inainte de a se dedica studiului primatelor evoluate, pardon omului.

De Gourmet, motanul meu v-am mai povestit. Un roscovan cu o coada destul de stufoasa, nu chiar de vulpe, dar pe aproape. Problema lui Gourmet este ca in ultimul an a devenit un motan vagabond, vine acasa doar pentru a primi de mancare. Pana si de asta uita de multe ori. Il fascineaza vegetatia din jurul casei, pasarelele si soarecii pe care ii mai prinde pe afara. Ieri a prins un soarece (el stie unde... dar era noapte) si dimineata a venit mandru cu el in gheare sa ni-l arate

Salbaticirea lui Gourmet a fost progresiva, un proces care a durat vreo 2 ani. Dar situatia a fost agravata de o criza provocata de venirea unei rivale, o pisicuta care are acum vreo 3 luni, Pirattella. De fapt, cand am luat-o pe Pirattella, n-am stiut ca e pisicuta si i-am zis Pirat, pentru ca asa o numeau cei la casa carora venise pe lume.

Ei, si Pirattella, ca orice pisicuta care se respecta, a cam luat casa in stapanire, lucru care nu a fost deloc pe placul lui Gourmet. Poate va voi postesti vreodata cat de simpatica este Pirattella, ca un personaj coborat din desene animate. Deocamdata ramanem la povestea lui Gourmet.

Pentru irascibilitatea aparent incurabila de care da dovada in ultima vreme, am ajuns sa ii spunem Urangutanu’, pentru ca apare la geamuri si face grimase ca un urangutan. Am incercat multe metode, multe sugerate de prieteni care aveau mai multa experienta cu felinele, pentru a-l determina pe Urangutanu’ sa revina in casa ca la el acasa, dar el nimic, ii place sa umble hai-hui pe afara.

Cred ca la un moment dat am devenit destul de nervos din cauza ca se dovedea atat de refractar la dovezile noastre de bunavointa. Intr-o zi, suparat ca ploua si nu voia sa intre in casa, am iesit dupa el, iar el statea la adapost sub masinile parcate. “Ce faci mai prostovanule aici”, l’am interpelat eu. Gurmet, cu fata aia a lui de smecher si cu nasucul lui roz, si-a arcuit spinarea si a inceput sa imi dea tarcoale, o tactica a lui de a ma vraji, atunci cand vrea sa primeasca mancare. « Nu primesti nimic prostovane, stai afara daca esti fraier ! » mi-am continuat discursul. El, nimic, ‘ronrona’ si mai tare, ca deh, chiar ii era foame. Iar eu eram chiar suparat pe escapadele lui din ce in ce mai dese si mai lungi si ma gandeam sa ii dau o lectie, sa il infometez un pic.

La un moment dat, am avut un fel de idee traznita : parca in locul lui Gourmet ma vedeam pe mine, la fel de « dispus » in a intelege intentiile bune ale celor din jurul meu, si mai ales ale lui Dumnezeu. Mi-am pus intrebarea daca nu cumva, mi s-a intamplat vreodata sa ma victimizez si sa fac pe omul pios doar cand am nevoie de ceva. Va marturisesc ca aceasta strafulgerare, care a tinut doar o clipita, m-a facut sa-mi reevaluez atitudinea fata de Gourmet, asa ca de acum niciodata nu ma mai gandesc sa il « ating » la mancare.

Dragi prieteni, sunt convins ca voi sunteti buni, nu aveti ganduri de a bantui in afara casei asa cum am eu, asa ca aveti un pic de condescendenta fata de mine !

Merge si asa...

Prin anii ’70, povestea presedintele sectiei noastre sportive – un colonel fost campion la motociclism viteza -, un avion apartinand companiei Tarom s-a prabusit la Cluj. Colonelul, care avusese acces la datele cutiei negre, ne relata ultimul dialog dintre piloti, inainte ca avionul sa se zdrobeasca de pista de aterizare. Copilotul: “tovarase commandant, unghiul de aterizare este prea mare!”; comandantul: “stai linistit camarade, merge si asa!”. Si nu a mers… Evident, comandantul incalcase cu buna stiinta cateva reguli de baza ale aerodinamicii.

Am fost crescut intr-o societate in care “merge si asa” a fost o regula. Uneori mergea, de mai multe ori nu. Cand nu merge, nu este obligatoriu ca aeronava sa cada chiar atunci. Cateva aterizari zdruncinate care vor subrezi structura aparatului, si totul se va produce mai tarziu, dar tot ca o consecinta a lui “merge si asa”.

Vad oameni care cultiva in viata ceva dubios, si asteapta sa culeaga lauri si glorie. Daca un fermier ar proceda in modul acesta, cultivand cartofi toamna, iar primavara s-ar astepta sa culeaga portocale, toata lumea ar zice ca e nebun. Cand vine vorba de noi, nu se mai pune. Legea aceasta a fermei functioneaza cu o precizie la fel de mare in domeniul lumii nevazute, ca si in cel fizic.

Cati dintre sotii/ sotiile celor care au ajuns sa aiba probleme sufletesti au (avut) curajul sa isi recunoasca "aportul" (la acestea) ? Dragi prieteni, vina o poarta mortul, asta e traditie la romani, merge si asa, stiu. Cine se apuca sa zideasca un turn pe nisip si se asteapta ca acesta sa mai si reziste in timp, este cel putin prost.

Te supara cei de acasa? Nu-i nimic, ai solutia dedublarii la indemana. Daca masca e ok, ce mai conteaza ca interiorul este murdar? Ati auzit de preoti sau persoane respectabile ca au in trecut cazuri de pedofilie sau de mare imoralitate? Poate prea multe in ultima vreme ? Dar ei umbla cu poale lungi si filacterii, cum ar putea sa greseasca ? Gresiti suntem noi, care deschidem gura sa vorbim despre aceste lucruri.

Copilul tau sufera de lipsa ta, care esti prea ocupat in a-i schimba in bine pe ceilalti? Ei, dar el are sansa de a creste intr-o familie crestina, pe care altii nu o au. Cum, cand a ajuns adolescent s-a apucat de droguri sau s-a implicat in activitati de tip infractional? Sau nu vrea sa mai auda de biserica? Pai cum se poate, ca doar familia noastra este una din cele mai crestine din cartier.

Sau te-a lovit dintr-o data o boala fara ca tu sa ai nicio vina, ai trait o viata fara prihana, n-ai consumat bauturi alcoolice, n-ai fumat, ai facut sport in fiecare zi, iar ei, bolii, i s-a pus pata pe tine, asa, din senin.

Da, prieteni, sunt multi care si-au “racit” gura sau au scris sute, mii de pagini pentru ca voi sa stiti care sunt principiile sanatoase in viata. Merge si fara ele, merge si asa, dar oare pentru cat timp ?

Si nu uitati prieteni, cunoasterea insasi are caracter proiectiv, noi nu vedem lumea asta cum este ea, ci cum suntem noi. E.g., daca veti vedea multa pornografie in jur sau pesimism, mai curand puneti-va problema cu privire la « cutia » din care ies acestea si daca nu cumva acesta se afla altundeva decat afara. Pentru cel curat, toate lucrurile sunt curate. Pentru mine, care am intrat uneori in aspecte pe care unii nu le vad atat de curate, acele lucruri sunt curate, pentru ca in mintea mea asta sunt, if you know what I mean.

Posibil sa iau o pauza cu postarile, pe unii poate i-am ofensat, pe altii i-am vexat. Lumea, in general, nu este pregatita pentru mesajul pe care il am eu de transmis. Unul din mentorii mei de seama, MD Robert Iacono a trecut la odihna in urma cu vreo 3 ani. Cred ca el a fost un personaj in adevaratul sens al cuvantului, mult mai controversat decat subsemnatul, tocmai datorita unor idei similare, asa ca eu sunt insignifiant fata de el.

Nu trageti in pianist!

In dialogurile purtate live sau in mediul virtual mi s-a intamplat destul de des sa fiu acuzat de abordarea unor problematici prea teoretice, in sensul ca nu ar fi avut mare legatura sau impact asupra vietii de zi cu zi. Am crescut intr-o societate in care a crede ca la baza lumii nu sta altceva decat elementele materiale era considerat un pacat capital, sunt sigur ca stiti ce inseamna materialism dialectic, asa ca nu m-au mirat acuzatiile.

Insa experienta m-a invatat ca in viata lucrurile stau cu totul altfel si ca exista forte mai presus de materie si de intelegerea noastra, astfel ca – oarecum predictibil la modul cum gandeam - am devenit un fel de rebel fata de ideile cu care eram indoctrinat. Apoi de la 12 ani am inceput cu sportul de performanta, locul in care totul este foarte concret, timp si spatiu la care te raportezi in mod direct, prin metru, kilometru si cronometru. Aici am invatat ca nu exista scurtaturi pentru performanta, ca munca este calea principala pentru a gusta victoria, dar ca fara inteligenta nu se poate accede pe culmi. “Cine vrea sa cucereasca lumea, trebuie mai intai sa o cunoasca” spune un dicton pe care mi l-am insusit. In lumea marii performante totul se petrece extrem de repede si ireversibil, asta a fost prima lectie. Si acum imi ruleaza in minte filmul unor performante ratate din pricina unor amanunte minore neglijate sau omise, desi lucrul acesta l-am inteles devreme in cariera sportiva, ma refer la importanta pregatirii teoretice.

Viata se aseamana in multe privinte cu o alergare de anduranta. In general, creierul nostru are dificulati in a elabora strategii care sa acopere perioade de timp prea indelungate. Este nevoie de multa disciplina pentru a intelege si a aplica ritmul potrivit distantei. Pentru o medie de 70 – 80 de km (ani), multi adolescenti cred ca totul se incheie la km 30 (cel putin asta a fost o caracteristica a generatiei mele). Daca ai consumat prea multa energie, pe la 40 – 50 s-ar putea sa ai deja probleme serioase. Daca ar fi sa reprezentam cursa pe o sosea cunoscuta, de exemplu DN1, pana la Ploiesti deja multi ar fi epuizati. Cine nu si-a luat masuri din timp, cu greu trece de Baicoi. Deci, daca inca nu ati ajuns la Snagov, inca mai aveti timp sa va elaborati o strategie viabila :P

Cat de important este moralul in aceasta poveste, mentalitatea? Asa cum precizam intr-o postare anterioara, viata m-a pus in situatia de a cauta explicatii, nu invers. E.g., prin anii ’90, un prieten bun a renuntat sa doarma si sa se alimenteze intr-o buna zi, cu gandul ca peste 2 saptamani urma sa vina diavolul sa ii ia viata. Dupa aceste 2 saptamani, a fost diagnosticat cu schizofrenie. Cam in aceeasi perioada, sotiile unor amici (au fost 2 cazuri apropiate) au hotarat sa isi puna capat zilelor: una si-a pus strangul de gat, cealalta s-a aruncat in fata trenului. Cu cativa ani in urma – pe cand locuiam in Bucuresti, vecinul meu de la 6 a sarit pe geam fara prea multe semne vizibile care sa ofere indicii asupra intentiilor pe care le avea. Poate de aceea am simtit nevoia sa scriu cateva randuri despre Madalina, pentru ca am fost profund marcat de toate aceste cazuri.

Ma surprinde oarecum grija pe care o au oamenii vizavi de bolile somatice, foarte atenti cu ei insisi, in vreme ce mari pericole le pandesc unora sanatatea mentala. Si nu doar la cazurile extreme ma refer, ci la intrega suferinta pe care un psihopat o provoaca celor din jur, in primul rand familiei: acesta isi maltrateaza de regula copiii, isi distruge casnicia fara ca macar sa aiba habar de ceea ce face. Fara a intentiona cu tot dinadinsul aceasta, am ajuns de-a lungul anilor sa am in atentie cateva cazuri care ilustreaza cercul vicios in care isi inscrie viata o minte defecta. Casatorie, esec, divort, recasatorire, esec, divort si daca ciclul s-a oprit aici pentru unii, nu ma intrebati cum arata viata lor de familie.

Ideea asta cu vindecarea animei mi-a fost inspirata de o carte pe care am citit-o cu multi ani in urma, scrisa de Tim LaHaye, intitulata “Temperamente transformate”. In esenta, LaHaye prezinta experienta mistica a transformarii temperamentelor a 4 personalitati biblice emblematice sub influenta Duhului Sfant, cate un exemplu pentru ficare temperament hipocratic. Atunci am inteles ca este posibil sa ne debarasam de balastul unor rutine defectuase pe care altii le-au implementat in sufletul nostru.

Multe pot intelege pe lumea asta, asa, la nivelul meu :D , dar nu am nicio umbra de mila pentru cei care isi maltrateaza copiii sau isi chinuie partenerul la umbra unui act eliberat de autoritati. Vai de cei care sunt prinsi in aceasta capcana a unei casnicii nefericite! Cata energie irosita, cata fericire potentiala distrusa!...

Daca, din intmplare (sau nu), cititi randurile de fata, va invit sa oferiti o parere, eventual critica. Postarea aceasta a fost un fel de intermezzo, pentru ca, pana la creionarea imaginii de ansamblu a ideilor principale, multe concepte ar putea parea obscure, asa ca am considerat util sa pun in evidenta sursa discursului, dar si sensul acestuia, pentru o mai buna orientare.

Am nevoie de tine

Am nevoie de tine, draga mea! Suferinta mea este prea mare, insuportabila, doar tu imi poti aduce alinarea. Tu esti mijlocul randuit de zei prin care ma pot vindeca! Nu te speria, nu o sa ma tina mult, dupa ce ma voi plictisi de tine, te voi lasa libera. Dragostea mea pentru tine este doar o grija pe care mi-o port, tu esti importanta atata vreme cat functionezi in parametrii in care doresc. Trebuie sa intelegi ca la mine pasiunea nu poate dura mai mult de 6 luni, deci va trebui sa te multumesti cu atat. Daca iti doresti copii, sunt sigur ca vei reusi sa ii cresti singura, doar esti priceputa la atatea. Insa am si o veste buna: daca vei reusi sa fii mereu in forma, sa nu te ingrasi, sa fii o gospodina perfecta si o amanta totdeauna “fresh”, poate te voi iubi mai mult de 6 luni. Daca ma mai enervez uneori si te lovesc, sa stii sa o fac din dragoste, desi pare mai mult gelozie (dar aparentele inseala...).

Oricat de ciudat ar parea paragraful de mai sus (el poate fi rescris din perspectiva inversa, adica a femeii care doreste doar un cont in banca de la un barbat), el exprima mesajul tacit al persoanei care intra intr-o relatie fara repere clare, condus doar de instincte. In general, cei mai multi oameni prin bresa asta intra in casatorie. Romantismul este bun in cadrul unei relatii sanatoase, inclusiv sub aspect social. Ce iese de acolo, prezinta un grad de risc ridicat. Nu sunt demodat, din contora, sunt chiar avangardist, dar pur si simplu cu anumite lucruri nu e bine sa te joci.

Una din consecintele logice ale teoriei arhetipului anima/animus este ca partener-ul/a reprezinta o cale spre intelegerea sufletului celuilalt. Din piesa jucata, putem deduce scenariul si ideile filosofice ale regizorului. Psihologia lui Jung a fost imbibata de ideea cumva mistica a totalitatii, a intregului. Tot ce nu este constient, se afla undeva refulat in inconstient. Extremele au o contrapondere inconstienta de sens opus. E.g., un om bland are o “umbra” (un alt arhetip jungian) exacerbata si violenta. Animusul unei femei linistite este extrem de dinamic, iar aceasta caracteristica se va vedea din plin in partenerul ei. De aici si compatibilitatea temperamentelor hipocratice, pe care psihologia analitica le descrie in termeni substantial diferiti pe alocuri.

Dar capacitatea de a dezvolta o relatie psihologica de cuplu veritabila bate mult mai sus. In general, oamenii involuati spiritual vor actiona condusi de cerebel, sau - in termeni mai tehnici – de creierul visceral, cel care se ocupa de gestionarea instinctelor primare. La acestia, relatia va fi dominata de instinctul sexual primar (basic instinct), aflat pe acelasi palier cu foamea, setea si nevoia de securitate personala. De aceea acest tip de relatii este marcat de instabilitate, pentru ca odata pulsiunea consumata, hormonii ii vor mana pe protagonisti in alte directii decat unul spre celalalt.

La individul spiritualizat, relatia va fi condusa de centrii initiativei si al ratiunii, aflati in lobii frontali. Biochimic, acestia au nevoie de suficienta serotonina pentru a functiona. De aceea depresivii si nebunii nu pot relationa normal cu semenii lor. Hormonii si neurotransmitatorii care dau senzatii tari in varianta “basic instinct”, in principal adrenalina si dopamina, nu sunt faborabili relatiilor pe termen lung. Dar omul care are nevoie sa isi interiorizeze, sa isi asume la nivel spiritual experientele, va cauta sa se imbogateasca prin cunoasterea sufletului partenerului. Din perspectiva “basic instinct”, aceasta atitudine este pur si simplu de neinteles, pentru ca reprezinta o pierdere de vreme si intarzierea in dobandrea a ceea ce in mintea primitivului este obiectivul principal al relatiei: sexul.

Problema apare cand, din intamplare sau vreun alt motive, se incearca o relatie intre persoane apartinand categoriei opuse. In general, omul iesit din starea de bestialitate prin cugetare va fi vampirizat de “basic instinct”. El va incerca sa proiecteze bonomia sa asupra unei creaturi care este capabila sa joace pana la un punct rolul parteberului potrivit.

Ce am vrut sa spun in aceste randuri este ca teoria anima/ animus este aplicabila in cazul oamenilor, nu al bestiior.

Vindecarea animei

Pentru ca nu a gasit, probabil, o cale mai buna de a explica dinamica unor fenomene complexe care se manifesta in cadrul unei relatii de cuplu, Jung a reinventat 2 arhetipuri: anima si animus. Anima ar fi partea feminina din sufletul barbatului iar animusul cea masculina din cel al femeii. Aceste concepte au fost cumva necesare tocmai pentru a explica jocul proiectiilor psihologice de care aminteam.

Eu vorbesc de vindecarea animei pentru ca nu sunt femeie, deci un am posibilitatea experimatarii imediate a animusului. Vorbeam despre “teatrul copilariei” pe care tindem sa il recream in relatiile noastre. Personajele principale sunt 3 in acest caz: eu, anima si si partenera (apicati simetric la femei). Deci, anima se va proiecta in celalalt, iar eu, in prima faza, ma voi confrunta cu propriile mele imagouri. Mai mult decat atat, instante psihice vor intra in joc pentru a ma manipula atat pe mine cat si pe sotie, astfel incat teatrul sa fie asa cum il stiam eu.

E.g., au am crescut intr-o familie oarecum tipica pentru vremurile comuniste si agnostice: un tata dur, o mama care a muncit toata viata fara repaus, adica fara sambata fara duminica. Tata ne batea pe toti, mai ales pe mine LOL, iar mama scapa cum putea. Ratiuni de ordin economic faceau aproape imposibila o evadare a femeii din situatiile de genul acesta. Si atunci femeile se adaptau si luptau cum puteau. Copiii, martorii inerenti. Probabil ca dincolo de anumite inclinatii genetice, am preluat inconstient modelul (anti-)cultural din familie, am devenit o persoana mai dura, fara a-mi boxa prietenele, insa agresivitatea refulata se simtea.

De aici si pana la a atrage fete care crescusera la randul lor in familii mai putin organizate si cu tati mai duri nu a fost nici macar un pas, a fost ceva spontan. Problema are doua fatete in astfel de situatii: doi indivizi fixati la traumele copilariei intra intr-o lupa tacita pentru ca teatrul din amintiri sa prinda viata in regia lor, adica fiecare dintre cei 2 vrea sa fie regizorul.

Consecutiv fazei proiective a relatiei, odata cu topirea iluziei arhetipului, urmeaza confruntarea cu eul real al celuilalt. Si sigur ca animusul seamana cu ecranul la fel ca la cinematograf. Daca opresti proiectia, probabil ca nu vei fi foarte entuziasmat de ecranul mare si alb, ti se va parea searbad. In acest moment, omul involuat spiritual, va considera ca filmul s-a terminat si va merge in cautarea altui cinematograf. Avem astfel o majoritate condusa de proiectii si de afect, trecand rapid de la o pasiune la alta. Sunt destule situatii in care aceasta se intampla dupa casatorie, din nefericire.

De aici ciclicitatea de care discutam intr-o postare anterioara, pentru ca este un cerc vazut de sus. Insa din lateral, este o spirala descendenta. Ce putem face pentru a rupe sirul si a nu mai fi robii unor programari defectuoase din copilarie?

Sincer, in acest moment, nu stiu daca intrebarea nu este decat simpla retorica si ca in realitate exista un soi de fatalism in orbita pe care am fost lansati. Voi incerca sa abordez aceasta intrebare in postarile viitoare, dar invit pe oricine are un cuvant de spus pe aceasta tema sa ne impartaseasca din experienta proprie.

Cine ar fi putut-o salva pe Madalina de acest accident?

Ma pregatisem pentru partea a 2-a a expunerii unei conceptii particulare asupra psihologiei cuplului. Ca o paranteza, in postarea urmatoare voi puncta aspecte extrem de interesante, esentiale, in legatura cu subiectul respectiv. Din nefericire, un eveniment trist petrecut saptamana aceasta ma determina sa revin asupra unei tematici pe care am tot dezbatut-o pe blogurile si forumurile mele: depresia.

Spuneam ca depresia trebuie inteleasa ca o stare diferita de pesimism, in pofida faptului ca cele doua se intrepatrund pe alocuri. Voi incerca sa explic, pe scurt, de ce depresia este o boala ca orice boala si ca ea poate fi tratata in zilele noastre cu mult succes, in vreme ce cu pesimismul e o alta poveste, pe care poate o voi aborda in viitor.

In linii generale, in Romania oamenii nu sunt obisnuiti nici sa recunoasca depresia – in cazul lor sau al altora -, nici sa apeleze la ajutor specializat cand aceasta isi arata coltii. Explicatii pentru aceasta stare de fapt putem gasi o sumedenie, insa probabil ca primeaza lipsa educatiei specifice si, cred ca mai important, frica de stigmatizare, dupa ipotetica luare in evidenta in cadrul unui serviciu psihiatric. Asa ca omul stresat si deprimat, mai ales in aceste vremuri tulburi, duce adesea singur o lupta inegala cu un inamic mult mai puternic decat el si mai ales perfid, inamicul.

Cu catva timp in urma, un amic se tot plangea de diverse simptome neplacute, somatice. Dupa ce toate analizele i-au iesit bune, medicul a sugerat ca in spatele manifestarilor nedorite ale bolii s-ar putea afla probleme de ordin nervos, mai précis psihiatrice. Dar amicul meu a fost foarte fericit ca nu e bolnav, pentru ca partea cu nervii i se parea ceva nesemnificativ, ceva care nu ar avea cum sa il afecteze. Cam asta e conceptia generala. Insa de fapt capul e cel mai greu de tratat si multe boli fizice chiar de acolo incep.

Nu o cunosc pe Madalina Manole, nu ii cunosc muzica, dar m-a frapat faptul ca era vazuta ca o femeie de succes si ca aparent a fost pe picioare pana in seara dezastrului. Apoi am citit prin presa diverse opinii ale prietenilor ei care spuneau ca asta e, a fost dreptul ei sa isi ia viata.

Inainte sa ma mut din Bucuresti, un vecin de apartament – locuiam la etajul 6 – a sarit intr-o seara pe geam, pur si simplu in timp ce vorbea cu sotia; era un om linistit si muncitor. Bun, te intrebi, oare ce anume a facut ca acesti oameni sa se decida sa isi puna capat zilelor dintr-o data? Oare chiar apare un moment ca nu te mai poti controla? Banuiesc ca gandul acesta ii macina sau sperie pe multi.

Biserica in mod traditional considera ca sinucigasii i-au intors spatele lui Dumnezeu si, in consecinta, cel mai adesea le refuza serviciul religios de inmormantare. As vrea sa intelegem ca biserica nu ar putea sa aiba alta pozitie oficiala, pentru ca sinuciderea (ca si divortul) au un grad de contagiozitate ridicat, deci avem de-a face cu o incercare de a stopa din fasa o posibila epidemie de suicid.

Insa ce le este greu celor care ii judeca sau blameaza pe sinucigasi este faptul ca actul sinuciderii este un accident, intr-un fel similar cu orice alt accident, e.g., cel rutier. As dori sa dealiez cateva aspecte care reliefeaza acest adevar:

1. Starea de depresie se instaleaza in ani de zile. Factorii care favorizeaza dezvoltarea depresiei sunt diversi, incepand de la atitudinea pesimista fata de lume (in sensul de “cosmos”, World), continuand cu stilul de viata (sedentarism, alimentatie) si trecand prin tot felul de probleme: financiare, familiale etc. Semnele timpurii ale viitoarei depresii sunt discrete, tin de functiile aperceptive in primul rand, se poate remarca o deteriorare usoare a acestora, scad capacitatea de discernamant (tine de gandire), memoria, afectul (devine anergic), vointa poate fi slabita, bineinteles toate raportate le nivelul obisnuit al persoanei respective. O depresie netratata sau incorect tratata, poate aduce primele semne de dementa dupa circa 10 ani de la primele simptome (nu dau referinte bibliografie, e totusi un eseu). Nu in ultimul rand, gradul de insertie sociala este un indicator major al starii de sanatate mentala a unei persoane.

Regimurile alimentare unilaterale, dietele dupa ureche, un ritm haotic de viata dezechilibreaza biochimia creierului si favorizeaza depresia. Cresterea colesterolului, a glicemiei (o stare pre-diabetica) sunt factori etiologici dar si consecinte in cazul depresiei. Serotonina se sintetizeaza din triptofan si vitamina B6, dar in acest mecanism intra si forma activa a hormonului tiroidian (t3) si vitamina B12, deci atentie vegetarieni!

2. Cand semenele depresiei au devenit vizibile, cel mai adesea avem acest istoric lung al incubatiei bolii. Din acest moment, este vital ca bolnavul sa fie pus sub medicatie si tinut sub observatie. Statistic vorbind, in prima luna de tratament cu antidepresive, au loc cele mai multe sinucideri. Nu s-a dovedit pana acum in ce masura acestea ar avea vreo legatura cu medicatia insasi sau cu stadiul avansat al bolii, insa este posibil ca medicatia sa joace un rol in aceste cazuri (companiile farmaceutice si medicina alopata vor nega vehement orice legatura, oare ce de ? :D )

Este foarte posibil (de fapt chiar probabil) ca in aceasta perioada sa aiba loc pusee depresive de o intensitate deosebita. Multe antidepresive clasice au ca efect secundar scaderea presiunii arteriale, probabil ca la inceput, pana sa se adapteze cu medicatia, creierul nu se iriga la fel de bine ca inainte, de aici o posibila explicatie.

Madalina se pare ca avusese cu catva putin timp inainte o alta tentativa de suicid, posibil sa se fi aflat in prima luna de medicatie antidepresiva, deci ar fi vorba si de o neglijenta din partea celor care i-ar fi administrat tratamentul. Daca dupa prima tentativa nu a fost pusa sub tratament, cu atat mai grav!

Trebuie inteles ca in aceasta perioada pot aparea momente in care bolnavul sa incerce sa se sinucida fara a fi constient de aceasta, e un fel de forta mai presus de el (pentru chitibusari: va puteti duce la teoria economica a lui Freud, la thanatos, ar fi o explicatie). Daca persoana in cauza depaseste cu bine aceste momente, boala este invinsa si are toate sansele ca sa nu mai aiba vreodata ganduri sinucigase (bineinteles, tratamentul trebuie urmat dupa sfatul medicului).

3. Psihoterapia in orice faza a bolii constituie un mare avantaj si ofera sanse sporite pentru iesirea rapida din vrie. Personal, recomand compania prietenilor optimisti, o relaxare in aspectele existentiale si reevaluarea axiologica a vietii (incercati stilul de viata minimalist si veti intelege ce vreau sa spun).

In concluzie, Madalina a avut o lunga perioada de declin sufletesc, ma refer la nivelul perceptiei asupra vietii si asupra propriei ei persoane. Se pare ca anumite diete stricte au agravat nivelul depresiei si au grabit instalarea patologica a acesteia. Din nefericire, cei din anturajul ei nu au avut flerul de a citi dezamagirea din sufletul ei. Lipsa unui tratament adecvat sau a supravegherii calificate dupa prima tentativa de suicid sunt impardonabile pentru profesionistii care ar fi trebuit sa se ocupe de ea.

Madalina a trecut in eternitate ca un mare semn de intrebare, scris zidurile unei societati corupte, sau pe aburul framantarilor noastre vremelnice. Din pacate, se dovedeste ca si de aceasta data tragedia putea fi prevenita prin profesionalismul, grija si dragostea celor din jurul ei.

Mai mult despre ciclicitate

Cei care lucreaza cu copii – profesori, invatatori, medici etc. – ajung sa isi dea destul de rapid seama in ce masura un copil reflecta caracterul parintilor, fie prin gene ori prin educatie. De aceea romanul a scos vorba cu cei 7 ani de acasa, pentru ca atunci se imprima in personalitatea copilului influenta familiei in care creste. Exista tipologii de copii, e.g, rasfatatul, timidul, apaticul etc., de fapt tipuri de personalitati in germene, care te fac sa intelegi instant cam ce fel de mame au acestia.

Mult mai putin constientizata este relatia dintre personalitate si partenerul cu care tindem sa ne asociem, macar ca expresii precum « sacul si peticul », « cum e turcu’ si pistolu’ » circula in popor. “Spune-mi ce prieteni ai, ca sa iti spun cine esti” e cu atat mai valabila in cazul cuplului, pare logic. Sunt insa aspecte mai putin vizibile si aproape total ignorate in aceasta privinta. Cati ne gandim ca o femeie care are un barbat agresiv, are ea insasi multa agresivitate reprimata? Iar aceasta agresivitate este cumva expresia incapacitatii de a descarca anumite energii negative, din cauza unui soi de lasitate? Probabil ca destul de putini. Sau poate ma insel, ca romanu’ asa cum s-a nascut poet, s-a nascut si psiholog. Asa ca mine LOL.

Vorbeam de comportamentul de tip repetitiv, de ciclicitatea care ne bantuie perioade lungi din viata, care ar fi in legatura cu « teatrul copilariei ». Va amintiti cum Freud a ajuns sa asocieze isteria cu frustrarile sexuale, pe vremea cand frecventa anumite cercuri din Viena. Cum sa va spun, factologia l-a impins sa caute o explicatie. Tot asa, nu pentru ca am visat eu azi-noapte femei batute sau vieti irosite prin repetarea acelorasi erori ma inspira sa fac aceste afirmatii, ci observatiile din viata de zi cu zi.

Ar fi bine ca toate aceestea sa existe doar in imaginatia mea (mai putin bine pentru mine, probabil, dar ar fi un pret pe care l-as plati pentru bunastarea atator persoane chnuite de propriile fantasme), insa cateodata lucrurile pot lua o intorsatura tragica. Relativ recent, sotia unui prieten – care parea sa aiba o casnicie fericita – a mers pe calea ferata si s-a pus in fata trenului, o sinucidere violenta. Nu a mai interesat-o ca avea copii, ca era tanara, ca ajunsese la bunastare materiala, ci pur si simplu a clacat. Pai da, veti zice, a fost bolnava, i-a sarit o rotita, de aceea a facut-o. Eu nu neg. Ma intreb insa cati ar face o legatura intre gestul unei asemenea persoane si familie. Destul de putini. Ce ce putini? Pentru ca sotul e, sa zicem, un model de moralitate, sau pentru ca ii asigura tot ce avea nevoie, deci nu ar putea sa existe o legatura intre evenimentul funest si el.

Unii se vor grabi sa spuna : asa e viata, nu ai ce-i face. Oare asa sa fie ? Fatalitate ?

Ah, pornisem cu ciclicitatea si ma opresc aici cu eseul de fata. Urmarea in « episodul urmator »

Este aceasta dragoste?

Dragostea este o energie care trebuie consumata. Celalalt este doar pretextul, doar ecranul pe care avem ocazia sa ne proiectam filmul din suflet. Treptat, relatia incepe sa recompuna tacit teatrul copilariei, in care cei mari erau un fel de creaturi diferite, greu de inteles. Cautam ecranul ideal, scena perfecta, pe care sa se poata proiecta si juca toate secventele imprimate de trecut in fiinta noastra. Vine o vreme cand dincolo de imagine, vedem ecranul, dincolo de decor, scena. Asta poate fi un moment delicat. Cand ajungi sa vezi dincolo de filmul din mintea ta, inseamna a mai fi facut un pas in descoperirea realitatii.

Cam in sensul acesta trebuie intelese conceptele de anima si animus ca arhetipuri psihologice. Ele reprezinta cumva sinteza asteptarilor de la sexul opus, capata o energie de tip afectiv, sa zicem ca sunt investite, si au nevoie de un ecran, o scena pentru a se exterioriza. Fara partener, nu am putea vreodata sa ne confruntam cu aceste continuturi. Dar ce folos sa te confrunti cu ele? Macar ca ne ofera ocazia exorcizarii si tot sunt bune la ceva. Cine nu a concretizat in viata aceste predispozitii ramane bantuit cumva, de fantezia a ceea ce ar fi putut fi, de dorinta evadarii din ganduri; dar cum sa evadezi din ganduri prin ganduri?

O relatie epuizata de intregu-i potential este indubitabil preferabila asteptarii cufundate in fanstasme. In dragoste actiunea este motorul fericirii, iar alergarea dupa pereche este tinta, nu partenerul insusi. Energiile economisite prin solitudinea matrimoniala pot sublima. Asa putem avea mari artisti, genii sau modele de moralitate. Societatea are nevoie de toti, si de primii pentru ca specia sa se reproduca si de ceilalti pentru valorile care produc crestere colectiva, care dau plus-valoare umanitatii.

Cum afirmam in postarea anterioara, daca ti-ai gasit partenerul, acesta este intr-un anume sens oglinda sufletului tau, pentru ca arata ce anume cautai. Iar cautarea era coagulata in jurul valorilor tale, mai curand inculcate decat dobandite.

Exista o fatalitate in Eros, despre aceasta as dori sa vorbesc data viitoare.

later edit:
scuze pentru redundanta exprimarii, sunt randuri scrise "dal primo getto"