sâmbătă, 28 august 2010

Am nevoie de tine

Am nevoie de tine, draga mea! Suferinta mea este prea mare, insuportabila, doar tu imi poti aduce alinarea. Tu esti mijlocul randuit de zei prin care ma pot vindeca! Nu te speria, nu o sa ma tina mult, dupa ce ma voi plictisi de tine, te voi lasa libera. Dragostea mea pentru tine este doar o grija pe care mi-o port, tu esti importanta atata vreme cat functionezi in parametrii in care doresc. Trebuie sa intelegi ca la mine pasiunea nu poate dura mai mult de 6 luni, deci va trebui sa te multumesti cu atat. Daca iti doresti copii, sunt sigur ca vei reusi sa ii cresti singura, doar esti priceputa la atatea. Insa am si o veste buna: daca vei reusi sa fii mereu in forma, sa nu te ingrasi, sa fii o gospodina perfecta si o amanta totdeauna “fresh”, poate te voi iubi mai mult de 6 luni. Daca ma mai enervez uneori si te lovesc, sa stii sa o fac din dragoste, desi pare mai mult gelozie (dar aparentele inseala...).

Oricat de ciudat ar parea paragraful de mai sus (el poate fi rescris din perspectiva inversa, adica a femeii care doreste doar un cont in banca de la un barbat), el exprima mesajul tacit al persoanei care intra intr-o relatie fara repere clare, condus doar de instincte. In general, cei mai multi oameni prin bresa asta intra in casatorie. Romantismul este bun in cadrul unei relatii sanatoase, inclusiv sub aspect social. Ce iese de acolo, prezinta un grad de risc ridicat. Nu sunt demodat, din contora, sunt chiar avangardist, dar pur si simplu cu anumite lucruri nu e bine sa te joci.

Una din consecintele logice ale teoriei arhetipului anima/animus este ca partener-ul/a reprezinta o cale spre intelegerea sufletului celuilalt. Din piesa jucata, putem deduce scenariul si ideile filosofice ale regizorului. Psihologia lui Jung a fost imbibata de ideea cumva mistica a totalitatii, a intregului. Tot ce nu este constient, se afla undeva refulat in inconstient. Extremele au o contrapondere inconstienta de sens opus. E.g., un om bland are o “umbra” (un alt arhetip jungian) exacerbata si violenta. Animusul unei femei linistite este extrem de dinamic, iar aceasta caracteristica se va vedea din plin in partenerul ei. De aici si compatibilitatea temperamentelor hipocratice, pe care psihologia analitica le descrie in termeni substantial diferiti pe alocuri.

Dar capacitatea de a dezvolta o relatie psihologica de cuplu veritabila bate mult mai sus. In general, oamenii involuati spiritual vor actiona condusi de cerebel, sau - in termeni mai tehnici – de creierul visceral, cel care se ocupa de gestionarea instinctelor primare. La acestia, relatia va fi dominata de instinctul sexual primar (basic instinct), aflat pe acelasi palier cu foamea, setea si nevoia de securitate personala. De aceea acest tip de relatii este marcat de instabilitate, pentru ca odata pulsiunea consumata, hormonii ii vor mana pe protagonisti in alte directii decat unul spre celalalt.

La individul spiritualizat, relatia va fi condusa de centrii initiativei si al ratiunii, aflati in lobii frontali. Biochimic, acestia au nevoie de suficienta serotonina pentru a functiona. De aceea depresivii si nebunii nu pot relationa normal cu semenii lor. Hormonii si neurotransmitatorii care dau senzatii tari in varianta “basic instinct”, in principal adrenalina si dopamina, nu sunt faborabili relatiilor pe termen lung. Dar omul care are nevoie sa isi interiorizeze, sa isi asume la nivel spiritual experientele, va cauta sa se imbogateasca prin cunoasterea sufletului partenerului. Din perspectiva “basic instinct”, aceasta atitudine este pur si simplu de neinteles, pentru ca reprezinta o pierdere de vreme si intarzierea in dobandrea a ceea ce in mintea primitivului este obiectivul principal al relatiei: sexul.

Problema apare cand, din intamplare sau vreun alt motive, se incearca o relatie intre persoane apartinand categoriei opuse. In general, omul iesit din starea de bestialitate prin cugetare va fi vampirizat de “basic instinct”. El va incerca sa proiecteze bonomia sa asupra unei creaturi care este capabila sa joace pana la un punct rolul parteberului potrivit.

Ce am vrut sa spun in aceste randuri este ca teoria anima/ animus este aplicabila in cazul oamenilor, nu al bestiior.

sâmbătă, 21 august 2010

Vindecarea animei

Pentru ca nu a gasit, probabil, o cale mai buna de a explica dinamica unor fenomene complexe care se manifesta in cadrul unei relatii de cuplu, Jung a reinventat 2 arhetipuri: anima si animus. Anima ar fi partea feminina din sufletul barbatului iar animusul cea masculina din cel al femeii. Aceste concepte au fost cumva necesare tocmai pentru a explica jocul proiectiilor psihologice de care aminteam.

Eu vorbesc de vindecarea animei pentru ca nu sunt femeie, deci un am posibilitatea experimatarii imediate a animusului. Vorbeam despre “teatrul copilariei” pe care tindem sa il recream in relatiile noastre. Personajele principale sunt 3 in acest caz: eu, anima si si partenera (apicati simetric la femei). Deci, anima se va proiecta in celalalt, iar eu, in prima faza, ma voi confrunta cu propriile mele imagouri. Mai mult decat atat, instante psihice vor intra in joc pentru a ma manipula atat pe mine cat si pe sotie, astfel incat teatrul sa fie asa cum il stiam eu.

E.g., au am crescut intr-o familie oarecum tipica pentru vremurile comuniste si agnostice: un tata dur, o mama care a muncit toata viata fara repaus, adica fara sambata fara duminica. Tata ne batea pe toti, mai ales pe mine LOL, iar mama scapa cum putea. Ratiuni de ordin economic faceau aproape imposibila o evadare a femeii din situatiile de genul acesta. Si atunci femeile se adaptau si luptau cum puteau. Copiii, martorii inerenti. Probabil ca dincolo de anumite inclinatii genetice, am preluat inconstient modelul (anti-)cultural din familie, am devenit o persoana mai dura, fara a-mi boxa prietenele, insa agresivitatea refulata se simtea.

De aici si pana la a atrage fete care crescusera la randul lor in familii mai putin organizate si cu tati mai duri nu a fost nici macar un pas, a fost ceva spontan. Problema are doua fatete in astfel de situatii: doi indivizi fixati la traumele copilariei intra intr-o lupa tacita pentru ca teatrul din amintiri sa prinda viata in regia lor, adica fiecare dintre cei 2 vrea sa fie regizorul.

Consecutiv fazei proiective a relatiei, odata cu topirea iluziei arhetipului, urmeaza confruntarea cu eul real al celuilalt. Si sigur ca animusul seamana cu ecranul la fel ca la cinematograf. Daca opresti proiectia, probabil ca nu vei fi foarte entuziasmat de ecranul mare si alb, ti se va parea searbad. In acest moment, omul involuat spiritual, va considera ca filmul s-a terminat si va merge in cautarea altui cinematograf. Avem astfel o majoritate condusa de proiectii si de afect, trecand rapid de la o pasiune la alta. Sunt destule situatii in care aceasta se intampla dupa casatorie, din nefericire.

De aici ciclicitatea de care discutam intr-o postare anterioara, pentru ca este un cerc vazut de sus. Insa din lateral, este o spirala descendenta. Ce putem face pentru a rupe sirul si a nu mai fi robii unor programari defectuoase din copilarie?

Sincer, in acest moment, nu stiu daca intrebarea nu este decat simpla retorica si ca in realitate exista un soi de fatalism in orbita pe care am fost lansati. Voi incerca sa abordez aceasta intrebare in postarile viitoare, dar invit pe oricine are un cuvant de spus pe aceasta tema sa ne impartaseasca din experienta proprie.