Se afișează postările cu eticheta persuasiune. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta persuasiune. Afișați toate postările

miercuri, 17 iunie 2009

Limbajul şi persuasiunea 2

Cei mai mulţi dintre noi ne mulţumim ca o entitate oarecare să ne "ajusteze" mesajul, astfel încât să ne ni se umple taviţa de cerşetori cât mai mult şi repede. Putem fi chiar noi cei care să găsim o strategie mai bună, un mesaj mai eficient, un loc de cerşit mai bine plasat, iar dacă la sfârşitul zilei de cerşit randamentul a crescut, suntem mulţumiţi.

Înainte de distrugerea Templului din Ierusalim din anul 70 AD, doi apostoli au fost interpelaţi de un cerşetor, bolnav cronic (olog din naştere), care îi implora din priviri să îi dea şi lui măcar un banuţ. Spre deosebire de ziaristul care i-a îmbunătăţit orbului metoda de cerşit, cei doi au o reacţie cu totul diferită: pur şi simplu îi oferă soluţia vindecării.

Chiar dacă puterea vindecării nu este la noi, câţi ne gândim (ca să nu mai zic rugăm) pentru o soluţie radicală atunci când avem vreo problemă? Orbirea spirituală este un mare handicap, chiar dacă nu este recunoscut ca atare de nicio autoritate medicală. În loc de un mesaj de cerşit mai bun, eu vă propun să căutaţi soluţia veritabilă: vederea spirituală.

luni, 15 iunie 2009

Limbajul şi persuasiunea

Îmi este destul de greu să aduc argumentul suprem în problematica relaţiei dintre atitudinea noastră în faţa vieţii şi limbaj. Apoi, ar fi şi prea mult de scris LOL, iar vi v-aţi plictisi de atâta citit. S. Covey a formulat ideea la modul: "felul în care vezi problema este problema" şi "a vedea este egal cu a fi". Pare greu de crezut că persuasiunea are la bază cea mai banală acţiune în comunicare, şi anume afirmaţia, iar că pentru a convinge pe cineva de un lucru, primul pas este să îl afirmi.

Dar cred că cel mai bine veţi înţelege ce am vrut să spun, urmărind slideshowul următor. În pofida condiţiei nefericite a cerşetorului, exemplul mi s-a părut relevant. Poate şi noi suntem orbi spiritual şi avem nevoie ca cineva mai inţelept decât noi să ne ajusteze mesajul de ajutor: