Prin anii ’70, povestea presedintele sectiei noastre sportive – un colonel fost campion la motociclism viteza -, un avion apartinand companiei Tarom s-a prabusit la Cluj. Colonelul, care avusese acces la datele cutiei negre, ne relata ultimul dialog dintre piloti, inainte ca avionul sa se zdrobeasca de pista de aterizare. Copilotul: “tovarase commandant, unghiul de aterizare este prea mare!”; comandantul: “stai linistit camarade, merge si asa!”. Si nu a mers… Evident, comandantul incalcase cu buna stiinta cateva reguli de baza ale aerodinamicii.
Am fost crescut intr-o societate in care “merge si asa” a fost o regula. Uneori mergea, de mai multe ori nu. Cand nu merge, nu este obligatoriu ca aeronava sa cada chiar atunci. Cateva aterizari zdruncinate care vor subrezi structura aparatului, si totul se va produce mai tarziu, dar tot ca o consecinta a lui “merge si asa”.
Vad oameni care cultiva in viata ceva dubios, si asteapta sa culeaga lauri si glorie. Daca un fermier ar proceda in modul acesta, cultivand cartofi toamna, iar primavara s-ar astepta sa culeaga portocale, toata lumea ar zice ca e nebun. Cand vine vorba de noi, nu se mai pune. Legea aceasta a fermei functioneaza cu o precizie la fel de mare in domeniul lumii nevazute, ca si in cel fizic.
Cati dintre sotii/ sotiile celor care au ajuns sa aiba probleme sufletesti au (avut) curajul sa isi recunoasca "aportul" (la acestea) ? Dragi prieteni, vina o poarta mortul, asta e traditie la romani, merge si asa, stiu. Cine se apuca sa zideasca un turn pe nisip si se asteapta ca acesta sa mai si reziste in timp, este cel putin prost.
Te supara cei de acasa? Nu-i nimic, ai solutia dedublarii la indemana. Daca masca e ok, ce mai conteaza ca interiorul este murdar? Ati auzit de preoti sau persoane respectabile ca au in trecut cazuri de pedofilie sau de mare imoralitate? Poate prea multe in ultima vreme ? Dar ei umbla cu poale lungi si filacterii, cum ar putea sa greseasca ? Gresiti suntem noi, care deschidem gura sa vorbim despre aceste lucruri.
Copilul tau sufera de lipsa ta, care esti prea ocupat in a-i schimba in bine pe ceilalti? Ei, dar el are sansa de a creste intr-o familie crestina, pe care altii nu o au. Cum, cand a ajuns adolescent s-a apucat de droguri sau s-a implicat in activitati de tip infractional? Sau nu vrea sa mai auda de biserica? Pai cum se poate, ca doar familia noastra este una din cele mai crestine din cartier.
Sau te-a lovit dintr-o data o boala fara ca tu sa ai nicio vina, ai trait o viata fara prihana, n-ai consumat bauturi alcoolice, n-ai fumat, ai facut sport in fiecare zi, iar ei, bolii, i s-a pus pata pe tine, asa, din senin.
Da, prieteni, sunt multi care si-au “racit” gura sau au scris sute, mii de pagini pentru ca voi sa stiti care sunt principiile sanatoase in viata. Merge si fara ele, merge si asa, dar oare pentru cat timp ?
Si nu uitati prieteni, cunoasterea insasi are caracter proiectiv, noi nu vedem lumea asta cum este ea, ci cum suntem noi. E.g., daca veti vedea multa pornografie in jur sau pesimism, mai curand puneti-va problema cu privire la « cutia » din care ies acestea si daca nu cumva acesta se afla altundeva decat afara. Pentru cel curat, toate lucrurile sunt curate. Pentru mine, care am intrat uneori in aspecte pe care unii nu le vad atat de curate, acele lucruri sunt curate, pentru ca in mintea mea asta sunt, if you know what I mean.
Posibil sa iau o pauza cu postarile, pe unii poate i-am ofensat, pe altii i-am vexat. Lumea, in general, nu este pregatita pentru mesajul pe care il am eu de transmis. Unul din mentorii mei de seama, MD Robert Iacono a trecut la odihna in urma cu vreo 3 ani. Cred ca el a fost un personaj in adevaratul sens al cuvantului, mult mai controversat decat subsemnatul, tocmai datorita unor idei similare, asa ca eu sunt insignifiant fata de el.
vineri, 3 septembrie 2010
miercuri, 1 septembrie 2010
Nu trageti in pianist!
In dialogurile purtate live sau in mediul virtual mi s-a intamplat destul de des sa fiu acuzat de abordarea unor problematici prea teoretice, in sensul ca nu ar fi avut mare legatura sau impact asupra vietii de zi cu zi. Am crescut intr-o societate in care a crede ca la baza lumii nu sta altceva decat elementele materiale era considerat un pacat capital, sunt sigur ca stiti ce inseamna materialism dialectic, asa ca nu m-au mirat acuzatiile.
Insa experienta m-a invatat ca in viata lucrurile stau cu totul altfel si ca exista forte mai presus de materie si de intelegerea noastra, astfel ca – oarecum predictibil la modul cum gandeam - am devenit un fel de rebel fata de ideile cu care eram indoctrinat. Apoi de la 12 ani am inceput cu sportul de performanta, locul in care totul este foarte concret, timp si spatiu la care te raportezi in mod direct, prin metru, kilometru si cronometru. Aici am invatat ca nu exista scurtaturi pentru performanta, ca munca este calea principala pentru a gusta victoria, dar ca fara inteligenta nu se poate accede pe culmi. “Cine vrea sa cucereasca lumea, trebuie mai intai sa o cunoasca” spune un dicton pe care mi l-am insusit. In lumea marii performante totul se petrece extrem de repede si ireversibil, asta a fost prima lectie. Si acum imi ruleaza in minte filmul unor performante ratate din pricina unor amanunte minore neglijate sau omise, desi lucrul acesta l-am inteles devreme in cariera sportiva, ma refer la importanta pregatirii teoretice.
Viata se aseamana in multe privinte cu o alergare de anduranta. In general, creierul nostru are dificulati in a elabora strategii care sa acopere perioade de timp prea indelungate. Este nevoie de multa disciplina pentru a intelege si a aplica ritmul potrivit distantei. Pentru o medie de 70 – 80 de km (ani), multi adolescenti cred ca totul se incheie la km 30 (cel putin asta a fost o caracteristica a generatiei mele). Daca ai consumat prea multa energie, pe la 40 – 50 s-ar putea sa ai deja probleme serioase. Daca ar fi sa reprezentam cursa pe o sosea cunoscuta, de exemplu DN1, pana la Ploiesti deja multi ar fi epuizati. Cine nu si-a luat masuri din timp, cu greu trece de Baicoi. Deci, daca inca nu ati ajuns la Snagov, inca mai aveti timp sa va elaborati o strategie viabila :P
Cat de important este moralul in aceasta poveste, mentalitatea? Asa cum precizam intr-o postare anterioara, viata m-a pus in situatia de a cauta explicatii, nu invers. E.g., prin anii ’90, un prieten bun a renuntat sa doarma si sa se alimenteze intr-o buna zi, cu gandul ca peste 2 saptamani urma sa vina diavolul sa ii ia viata. Dupa aceste 2 saptamani, a fost diagnosticat cu schizofrenie. Cam in aceeasi perioada, sotiile unor amici (au fost 2 cazuri apropiate) au hotarat sa isi puna capat zilelor: una si-a pus strangul de gat, cealalta s-a aruncat in fata trenului. Cu cativa ani in urma – pe cand locuiam in Bucuresti, vecinul meu de la 6 a sarit pe geam fara prea multe semne vizibile care sa ofere indicii asupra intentiilor pe care le avea. Poate de aceea am simtit nevoia sa scriu cateva randuri despre Madalina, pentru ca am fost profund marcat de toate aceste cazuri.
Ma surprinde oarecum grija pe care o au oamenii vizavi de bolile somatice, foarte atenti cu ei insisi, in vreme ce mari pericole le pandesc unora sanatatea mentala. Si nu doar la cazurile extreme ma refer, ci la intrega suferinta pe care un psihopat o provoaca celor din jur, in primul rand familiei: acesta isi maltrateaza de regula copiii, isi distruge casnicia fara ca macar sa aiba habar de ceea ce face. Fara a intentiona cu tot dinadinsul aceasta, am ajuns de-a lungul anilor sa am in atentie cateva cazuri care ilustreaza cercul vicios in care isi inscrie viata o minte defecta. Casatorie, esec, divort, recasatorire, esec, divort si daca ciclul s-a oprit aici pentru unii, nu ma intrebati cum arata viata lor de familie.
Ideea asta cu vindecarea animei mi-a fost inspirata de o carte pe care am citit-o cu multi ani in urma, scrisa de Tim LaHaye, intitulata “Temperamente transformate”. In esenta, LaHaye prezinta experienta mistica a transformarii temperamentelor a 4 personalitati biblice emblematice sub influenta Duhului Sfant, cate un exemplu pentru ficare temperament hipocratic. Atunci am inteles ca este posibil sa ne debarasam de balastul unor rutine defectuase pe care altii le-au implementat in sufletul nostru.
Multe pot intelege pe lumea asta, asa, la nivelul meu :D , dar nu am nicio umbra de mila pentru cei care isi maltrateaza copiii sau isi chinuie partenerul la umbra unui act eliberat de autoritati. Vai de cei care sunt prinsi in aceasta capcana a unei casnicii nefericite! Cata energie irosita, cata fericire potentiala distrusa!...
Daca, din intmplare (sau nu), cititi randurile de fata, va invit sa oferiti o parere, eventual critica. Postarea aceasta a fost un fel de intermezzo, pentru ca, pana la creionarea imaginii de ansamblu a ideilor principale, multe concepte ar putea parea obscure, asa ca am considerat util sa pun in evidenta sursa discursului, dar si sensul acestuia, pentru o mai buna orientare.
Insa experienta m-a invatat ca in viata lucrurile stau cu totul altfel si ca exista forte mai presus de materie si de intelegerea noastra, astfel ca – oarecum predictibil la modul cum gandeam - am devenit un fel de rebel fata de ideile cu care eram indoctrinat. Apoi de la 12 ani am inceput cu sportul de performanta, locul in care totul este foarte concret, timp si spatiu la care te raportezi in mod direct, prin metru, kilometru si cronometru. Aici am invatat ca nu exista scurtaturi pentru performanta, ca munca este calea principala pentru a gusta victoria, dar ca fara inteligenta nu se poate accede pe culmi. “Cine vrea sa cucereasca lumea, trebuie mai intai sa o cunoasca” spune un dicton pe care mi l-am insusit. In lumea marii performante totul se petrece extrem de repede si ireversibil, asta a fost prima lectie. Si acum imi ruleaza in minte filmul unor performante ratate din pricina unor amanunte minore neglijate sau omise, desi lucrul acesta l-am inteles devreme in cariera sportiva, ma refer la importanta pregatirii teoretice.
Viata se aseamana in multe privinte cu o alergare de anduranta. In general, creierul nostru are dificulati in a elabora strategii care sa acopere perioade de timp prea indelungate. Este nevoie de multa disciplina pentru a intelege si a aplica ritmul potrivit distantei. Pentru o medie de 70 – 80 de km (ani), multi adolescenti cred ca totul se incheie la km 30 (cel putin asta a fost o caracteristica a generatiei mele). Daca ai consumat prea multa energie, pe la 40 – 50 s-ar putea sa ai deja probleme serioase. Daca ar fi sa reprezentam cursa pe o sosea cunoscuta, de exemplu DN1, pana la Ploiesti deja multi ar fi epuizati. Cine nu si-a luat masuri din timp, cu greu trece de Baicoi. Deci, daca inca nu ati ajuns la Snagov, inca mai aveti timp sa va elaborati o strategie viabila :P
Cat de important este moralul in aceasta poveste, mentalitatea? Asa cum precizam intr-o postare anterioara, viata m-a pus in situatia de a cauta explicatii, nu invers. E.g., prin anii ’90, un prieten bun a renuntat sa doarma si sa se alimenteze intr-o buna zi, cu gandul ca peste 2 saptamani urma sa vina diavolul sa ii ia viata. Dupa aceste 2 saptamani, a fost diagnosticat cu schizofrenie. Cam in aceeasi perioada, sotiile unor amici (au fost 2 cazuri apropiate) au hotarat sa isi puna capat zilelor: una si-a pus strangul de gat, cealalta s-a aruncat in fata trenului. Cu cativa ani in urma – pe cand locuiam in Bucuresti, vecinul meu de la 6 a sarit pe geam fara prea multe semne vizibile care sa ofere indicii asupra intentiilor pe care le avea. Poate de aceea am simtit nevoia sa scriu cateva randuri despre Madalina, pentru ca am fost profund marcat de toate aceste cazuri.
Ma surprinde oarecum grija pe care o au oamenii vizavi de bolile somatice, foarte atenti cu ei insisi, in vreme ce mari pericole le pandesc unora sanatatea mentala. Si nu doar la cazurile extreme ma refer, ci la intrega suferinta pe care un psihopat o provoaca celor din jur, in primul rand familiei: acesta isi maltrateaza de regula copiii, isi distruge casnicia fara ca macar sa aiba habar de ceea ce face. Fara a intentiona cu tot dinadinsul aceasta, am ajuns de-a lungul anilor sa am in atentie cateva cazuri care ilustreaza cercul vicios in care isi inscrie viata o minte defecta. Casatorie, esec, divort, recasatorire, esec, divort si daca ciclul s-a oprit aici pentru unii, nu ma intrebati cum arata viata lor de familie.
Ideea asta cu vindecarea animei mi-a fost inspirata de o carte pe care am citit-o cu multi ani in urma, scrisa de Tim LaHaye, intitulata “Temperamente transformate”. In esenta, LaHaye prezinta experienta mistica a transformarii temperamentelor a 4 personalitati biblice emblematice sub influenta Duhului Sfant, cate un exemplu pentru ficare temperament hipocratic. Atunci am inteles ca este posibil sa ne debarasam de balastul unor rutine defectuase pe care altii le-au implementat in sufletul nostru.
Multe pot intelege pe lumea asta, asa, la nivelul meu :D , dar nu am nicio umbra de mila pentru cei care isi maltrateaza copiii sau isi chinuie partenerul la umbra unui act eliberat de autoritati. Vai de cei care sunt prinsi in aceasta capcana a unei casnicii nefericite! Cata energie irosita, cata fericire potentiala distrusa!...
Daca, din intmplare (sau nu), cititi randurile de fata, va invit sa oferiti o parere, eventual critica. Postarea aceasta a fost un fel de intermezzo, pentru ca, pana la creionarea imaginii de ansamblu a ideilor principale, multe concepte ar putea parea obscure, asa ca am considerat util sa pun in evidenta sursa discursului, dar si sensul acestuia, pentru o mai buna orientare.
sâmbătă, 28 august 2010
Am nevoie de tine
Am nevoie de tine, draga mea! Suferinta mea este prea mare, insuportabila, doar tu imi poti aduce alinarea. Tu esti mijlocul randuit de zei prin care ma pot vindeca! Nu te speria, nu o sa ma tina mult, dupa ce ma voi plictisi de tine, te voi lasa libera. Dragostea mea pentru tine este doar o grija pe care mi-o port, tu esti importanta atata vreme cat functionezi in parametrii in care doresc. Trebuie sa intelegi ca la mine pasiunea nu poate dura mai mult de 6 luni, deci va trebui sa te multumesti cu atat. Daca iti doresti copii, sunt sigur ca vei reusi sa ii cresti singura, doar esti priceputa la atatea. Insa am si o veste buna: daca vei reusi sa fii mereu in forma, sa nu te ingrasi, sa fii o gospodina perfecta si o amanta totdeauna “fresh”, poate te voi iubi mai mult de 6 luni. Daca ma mai enervez uneori si te lovesc, sa stii sa o fac din dragoste, desi pare mai mult gelozie (dar aparentele inseala...).
Oricat de ciudat ar parea paragraful de mai sus (el poate fi rescris din perspectiva inversa, adica a femeii care doreste doar un cont in banca de la un barbat), el exprima mesajul tacit al persoanei care intra intr-o relatie fara repere clare, condus doar de instincte. In general, cei mai multi oameni prin bresa asta intra in casatorie. Romantismul este bun in cadrul unei relatii sanatoase, inclusiv sub aspect social. Ce iese de acolo, prezinta un grad de risc ridicat. Nu sunt demodat, din contora, sunt chiar avangardist, dar pur si simplu cu anumite lucruri nu e bine sa te joci.
Una din consecintele logice ale teoriei arhetipului anima/animus este ca partener-ul/a reprezinta o cale spre intelegerea sufletului celuilalt. Din piesa jucata, putem deduce scenariul si ideile filosofice ale regizorului. Psihologia lui Jung a fost imbibata de ideea cumva mistica a totalitatii, a intregului. Tot ce nu este constient, se afla undeva refulat in inconstient. Extremele au o contrapondere inconstienta de sens opus. E.g., un om bland are o “umbra” (un alt arhetip jungian) exacerbata si violenta. Animusul unei femei linistite este extrem de dinamic, iar aceasta caracteristica se va vedea din plin in partenerul ei. De aici si compatibilitatea temperamentelor hipocratice, pe care psihologia analitica le descrie in termeni substantial diferiti pe alocuri.
Dar capacitatea de a dezvolta o relatie psihologica de cuplu veritabila bate mult mai sus. In general, oamenii involuati spiritual vor actiona condusi de cerebel, sau - in termeni mai tehnici – de creierul visceral, cel care se ocupa de gestionarea instinctelor primare. La acestia, relatia va fi dominata de instinctul sexual primar (basic instinct), aflat pe acelasi palier cu foamea, setea si nevoia de securitate personala. De aceea acest tip de relatii este marcat de instabilitate, pentru ca odata pulsiunea consumata, hormonii ii vor mana pe protagonisti in alte directii decat unul spre celalalt.
La individul spiritualizat, relatia va fi condusa de centrii initiativei si al ratiunii, aflati in lobii frontali. Biochimic, acestia au nevoie de suficienta serotonina pentru a functiona. De aceea depresivii si nebunii nu pot relationa normal cu semenii lor. Hormonii si neurotransmitatorii care dau senzatii tari in varianta “basic instinct”, in principal adrenalina si dopamina, nu sunt faborabili relatiilor pe termen lung. Dar omul care are nevoie sa isi interiorizeze, sa isi asume la nivel spiritual experientele, va cauta sa se imbogateasca prin cunoasterea sufletului partenerului. Din perspectiva “basic instinct”, aceasta atitudine este pur si simplu de neinteles, pentru ca reprezinta o pierdere de vreme si intarzierea in dobandrea a ceea ce in mintea primitivului este obiectivul principal al relatiei: sexul.
Problema apare cand, din intamplare sau vreun alt motive, se incearca o relatie intre persoane apartinand categoriei opuse. In general, omul iesit din starea de bestialitate prin cugetare va fi vampirizat de “basic instinct”. El va incerca sa proiecteze bonomia sa asupra unei creaturi care este capabila sa joace pana la un punct rolul parteberului potrivit.
Ce am vrut sa spun in aceste randuri este ca teoria anima/ animus este aplicabila in cazul oamenilor, nu al bestiior.
Oricat de ciudat ar parea paragraful de mai sus (el poate fi rescris din perspectiva inversa, adica a femeii care doreste doar un cont in banca de la un barbat), el exprima mesajul tacit al persoanei care intra intr-o relatie fara repere clare, condus doar de instincte. In general, cei mai multi oameni prin bresa asta intra in casatorie. Romantismul este bun in cadrul unei relatii sanatoase, inclusiv sub aspect social. Ce iese de acolo, prezinta un grad de risc ridicat. Nu sunt demodat, din contora, sunt chiar avangardist, dar pur si simplu cu anumite lucruri nu e bine sa te joci.
Una din consecintele logice ale teoriei arhetipului anima/animus este ca partener-ul/a reprezinta o cale spre intelegerea sufletului celuilalt. Din piesa jucata, putem deduce scenariul si ideile filosofice ale regizorului. Psihologia lui Jung a fost imbibata de ideea cumva mistica a totalitatii, a intregului. Tot ce nu este constient, se afla undeva refulat in inconstient. Extremele au o contrapondere inconstienta de sens opus. E.g., un om bland are o “umbra” (un alt arhetip jungian) exacerbata si violenta. Animusul unei femei linistite este extrem de dinamic, iar aceasta caracteristica se va vedea din plin in partenerul ei. De aici si compatibilitatea temperamentelor hipocratice, pe care psihologia analitica le descrie in termeni substantial diferiti pe alocuri.
Dar capacitatea de a dezvolta o relatie psihologica de cuplu veritabila bate mult mai sus. In general, oamenii involuati spiritual vor actiona condusi de cerebel, sau - in termeni mai tehnici – de creierul visceral, cel care se ocupa de gestionarea instinctelor primare. La acestia, relatia va fi dominata de instinctul sexual primar (basic instinct), aflat pe acelasi palier cu foamea, setea si nevoia de securitate personala. De aceea acest tip de relatii este marcat de instabilitate, pentru ca odata pulsiunea consumata, hormonii ii vor mana pe protagonisti in alte directii decat unul spre celalalt.
La individul spiritualizat, relatia va fi condusa de centrii initiativei si al ratiunii, aflati in lobii frontali. Biochimic, acestia au nevoie de suficienta serotonina pentru a functiona. De aceea depresivii si nebunii nu pot relationa normal cu semenii lor. Hormonii si neurotransmitatorii care dau senzatii tari in varianta “basic instinct”, in principal adrenalina si dopamina, nu sunt faborabili relatiilor pe termen lung. Dar omul care are nevoie sa isi interiorizeze, sa isi asume la nivel spiritual experientele, va cauta sa se imbogateasca prin cunoasterea sufletului partenerului. Din perspectiva “basic instinct”, aceasta atitudine este pur si simplu de neinteles, pentru ca reprezinta o pierdere de vreme si intarzierea in dobandrea a ceea ce in mintea primitivului este obiectivul principal al relatiei: sexul.
Problema apare cand, din intamplare sau vreun alt motive, se incearca o relatie intre persoane apartinand categoriei opuse. In general, omul iesit din starea de bestialitate prin cugetare va fi vampirizat de “basic instinct”. El va incerca sa proiecteze bonomia sa asupra unei creaturi care este capabila sa joace pana la un punct rolul parteberului potrivit.
Ce am vrut sa spun in aceste randuri este ca teoria anima/ animus este aplicabila in cazul oamenilor, nu al bestiior.
sâmbătă, 21 august 2010
Vindecarea animei
Pentru ca nu a gasit, probabil, o cale mai buna de a explica dinamica unor fenomene complexe care se manifesta in cadrul unei relatii de cuplu, Jung a reinventat 2 arhetipuri: anima si animus. Anima ar fi partea feminina din sufletul barbatului iar animusul cea masculina din cel al femeii. Aceste concepte au fost cumva necesare tocmai pentru a explica jocul proiectiilor psihologice de care aminteam.
Eu vorbesc de vindecarea animei pentru ca nu sunt femeie, deci un am posibilitatea experimatarii imediate a animusului. Vorbeam despre “teatrul copilariei” pe care tindem sa il recream in relatiile noastre. Personajele principale sunt 3 in acest caz: eu, anima si si partenera (apicati simetric la femei). Deci, anima se va proiecta in celalalt, iar eu, in prima faza, ma voi confrunta cu propriile mele imagouri. Mai mult decat atat, instante psihice vor intra in joc pentru a ma manipula atat pe mine cat si pe sotie, astfel incat teatrul sa fie asa cum il stiam eu.
E.g., au am crescut intr-o familie oarecum tipica pentru vremurile comuniste si agnostice: un tata dur, o mama care a muncit toata viata fara repaus, adica fara sambata fara duminica. Tata ne batea pe toti, mai ales pe mine LOL, iar mama scapa cum putea. Ratiuni de ordin economic faceau aproape imposibila o evadare a femeii din situatiile de genul acesta. Si atunci femeile se adaptau si luptau cum puteau. Copiii, martorii inerenti. Probabil ca dincolo de anumite inclinatii genetice, am preluat inconstient modelul (anti-)cultural din familie, am devenit o persoana mai dura, fara a-mi boxa prietenele, insa agresivitatea refulata se simtea.
De aici si pana la a atrage fete care crescusera la randul lor in familii mai putin organizate si cu tati mai duri nu a fost nici macar un pas, a fost ceva spontan. Problema are doua fatete in astfel de situatii: doi indivizi fixati la traumele copilariei intra intr-o lupa tacita pentru ca teatrul din amintiri sa prinda viata in regia lor, adica fiecare dintre cei 2 vrea sa fie regizorul.
Consecutiv fazei proiective a relatiei, odata cu topirea iluziei arhetipului, urmeaza confruntarea cu eul real al celuilalt. Si sigur ca animusul seamana cu ecranul la fel ca la cinematograf. Daca opresti proiectia, probabil ca nu vei fi foarte entuziasmat de ecranul mare si alb, ti se va parea searbad. In acest moment, omul involuat spiritual, va considera ca filmul s-a terminat si va merge in cautarea altui cinematograf. Avem astfel o majoritate condusa de proiectii si de afect, trecand rapid de la o pasiune la alta. Sunt destule situatii in care aceasta se intampla dupa casatorie, din nefericire.
De aici ciclicitatea de care discutam intr-o postare anterioara, pentru ca este un cerc vazut de sus. Insa din lateral, este o spirala descendenta. Ce putem face pentru a rupe sirul si a nu mai fi robii unor programari defectuoase din copilarie?
Sincer, in acest moment, nu stiu daca intrebarea nu este decat simpla retorica si ca in realitate exista un soi de fatalism in orbita pe care am fost lansati. Voi incerca sa abordez aceasta intrebare in postarile viitoare, dar invit pe oricine are un cuvant de spus pe aceasta tema sa ne impartaseasca din experienta proprie.
Eu vorbesc de vindecarea animei pentru ca nu sunt femeie, deci un am posibilitatea experimatarii imediate a animusului. Vorbeam despre “teatrul copilariei” pe care tindem sa il recream in relatiile noastre. Personajele principale sunt 3 in acest caz: eu, anima si si partenera (apicati simetric la femei). Deci, anima se va proiecta in celalalt, iar eu, in prima faza, ma voi confrunta cu propriile mele imagouri. Mai mult decat atat, instante psihice vor intra in joc pentru a ma manipula atat pe mine cat si pe sotie, astfel incat teatrul sa fie asa cum il stiam eu.
E.g., au am crescut intr-o familie oarecum tipica pentru vremurile comuniste si agnostice: un tata dur, o mama care a muncit toata viata fara repaus, adica fara sambata fara duminica. Tata ne batea pe toti, mai ales pe mine LOL, iar mama scapa cum putea. Ratiuni de ordin economic faceau aproape imposibila o evadare a femeii din situatiile de genul acesta. Si atunci femeile se adaptau si luptau cum puteau. Copiii, martorii inerenti. Probabil ca dincolo de anumite inclinatii genetice, am preluat inconstient modelul (anti-)cultural din familie, am devenit o persoana mai dura, fara a-mi boxa prietenele, insa agresivitatea refulata se simtea.
De aici si pana la a atrage fete care crescusera la randul lor in familii mai putin organizate si cu tati mai duri nu a fost nici macar un pas, a fost ceva spontan. Problema are doua fatete in astfel de situatii: doi indivizi fixati la traumele copilariei intra intr-o lupa tacita pentru ca teatrul din amintiri sa prinda viata in regia lor, adica fiecare dintre cei 2 vrea sa fie regizorul.
Consecutiv fazei proiective a relatiei, odata cu topirea iluziei arhetipului, urmeaza confruntarea cu eul real al celuilalt. Si sigur ca animusul seamana cu ecranul la fel ca la cinematograf. Daca opresti proiectia, probabil ca nu vei fi foarte entuziasmat de ecranul mare si alb, ti se va parea searbad. In acest moment, omul involuat spiritual, va considera ca filmul s-a terminat si va merge in cautarea altui cinematograf. Avem astfel o majoritate condusa de proiectii si de afect, trecand rapid de la o pasiune la alta. Sunt destule situatii in care aceasta se intampla dupa casatorie, din nefericire.
De aici ciclicitatea de care discutam intr-o postare anterioara, pentru ca este un cerc vazut de sus. Insa din lateral, este o spirala descendenta. Ce putem face pentru a rupe sirul si a nu mai fi robii unor programari defectuoase din copilarie?
Sincer, in acest moment, nu stiu daca intrebarea nu este decat simpla retorica si ca in realitate exista un soi de fatalism in orbita pe care am fost lansati. Voi incerca sa abordez aceasta intrebare in postarile viitoare, dar invit pe oricine are un cuvant de spus pe aceasta tema sa ne impartaseasca din experienta proprie.
joi, 15 iulie 2010
Cine ar fi putut-o salva pe Madalina de acest accident?
Ma pregatisem pentru partea a 2-a a expunerii unei conceptii particulare asupra psihologiei cuplului. Ca o paranteza, in postarea urmatoare voi puncta aspecte extrem de interesante, esentiale, in legatura cu subiectul respectiv. Din nefericire, un eveniment trist petrecut saptamana aceasta ma determina sa revin asupra unei tematici pe care am tot dezbatut-o pe blogurile si forumurile mele: depresia.
Spuneam ca depresia trebuie inteleasa ca o stare diferita de pesimism, in pofida faptului ca cele doua se intrepatrund pe alocuri. Voi incerca sa explic, pe scurt, de ce depresia este o boala ca orice boala si ca ea poate fi tratata in zilele noastre cu mult succes, in vreme ce cu pesimismul e o alta poveste, pe care poate o voi aborda in viitor.
In linii generale, in Romania oamenii nu sunt obisnuiti nici sa recunoasca depresia – in cazul lor sau al altora -, nici sa apeleze la ajutor specializat cand aceasta isi arata coltii. Explicatii pentru aceasta stare de fapt putem gasi o sumedenie, insa probabil ca primeaza lipsa educatiei specifice si, cred ca mai important, frica de stigmatizare, dupa ipotetica luare in evidenta in cadrul unui serviciu psihiatric. Asa ca omul stresat si deprimat, mai ales in aceste vremuri tulburi, duce adesea singur o lupta inegala cu un inamic mult mai puternic decat el si mai ales perfid, inamicul.
Cu catva timp in urma, un amic se tot plangea de diverse simptome neplacute, somatice. Dupa ce toate analizele i-au iesit bune, medicul a sugerat ca in spatele manifestarilor nedorite ale bolii s-ar putea afla probleme de ordin nervos, mai précis psihiatrice. Dar amicul meu a fost foarte fericit ca nu e bolnav, pentru ca partea cu nervii i se parea ceva nesemnificativ, ceva care nu ar avea cum sa il afecteze. Cam asta e conceptia generala. Insa de fapt capul e cel mai greu de tratat si multe boli fizice chiar de acolo incep.
Nu o cunosc pe Madalina Manole, nu ii cunosc muzica, dar m-a frapat faptul ca era vazuta ca o femeie de succes si ca aparent a fost pe picioare pana in seara dezastrului. Apoi am citit prin presa diverse opinii ale prietenilor ei care spuneau ca asta e, a fost dreptul ei sa isi ia viata.
Inainte sa ma mut din Bucuresti, un vecin de apartament – locuiam la etajul 6 – a sarit intr-o seara pe geam, pur si simplu in timp ce vorbea cu sotia; era un om linistit si muncitor. Bun, te intrebi, oare ce anume a facut ca acesti oameni sa se decida sa isi puna capat zilelor dintr-o data? Oare chiar apare un moment ca nu te mai poti controla? Banuiesc ca gandul acesta ii macina sau sperie pe multi.
Biserica in mod traditional considera ca sinucigasii i-au intors spatele lui Dumnezeu si, in consecinta, cel mai adesea le refuza serviciul religios de inmormantare. As vrea sa intelegem ca biserica nu ar putea sa aiba alta pozitie oficiala, pentru ca sinuciderea (ca si divortul) au un grad de contagiozitate ridicat, deci avem de-a face cu o incercare de a stopa din fasa o posibila epidemie de suicid.
Insa ce le este greu celor care ii judeca sau blameaza pe sinucigasi este faptul ca actul sinuciderii este un accident, intr-un fel similar cu orice alt accident, e.g., cel rutier. As dori sa dealiez cateva aspecte care reliefeaza acest adevar:
1. Starea de depresie se instaleaza in ani de zile. Factorii care favorizeaza dezvoltarea depresiei sunt diversi, incepand de la atitudinea pesimista fata de lume (in sensul de “cosmos”, World), continuand cu stilul de viata (sedentarism, alimentatie) si trecand prin tot felul de probleme: financiare, familiale etc. Semnele timpurii ale viitoarei depresii sunt discrete, tin de functiile aperceptive in primul rand, se poate remarca o deteriorare usoare a acestora, scad capacitatea de discernamant (tine de gandire), memoria, afectul (devine anergic), vointa poate fi slabita, bineinteles toate raportate le nivelul obisnuit al persoanei respective. O depresie netratata sau incorect tratata, poate aduce primele semne de dementa dupa circa 10 ani de la primele simptome (nu dau referinte bibliografie, e totusi un eseu). Nu in ultimul rand, gradul de insertie sociala este un indicator major al starii de sanatate mentala a unei persoane.
Regimurile alimentare unilaterale, dietele dupa ureche, un ritm haotic de viata dezechilibreaza biochimia creierului si favorizeaza depresia. Cresterea colesterolului, a glicemiei (o stare pre-diabetica) sunt factori etiologici dar si consecinte in cazul depresiei. Serotonina se sintetizeaza din triptofan si vitamina B6, dar in acest mecanism intra si forma activa a hormonului tiroidian (t3) si vitamina B12, deci atentie vegetarieni!
2. Cand semenele depresiei au devenit vizibile, cel mai adesea avem acest istoric lung al incubatiei bolii. Din acest moment, este vital ca bolnavul sa fie pus sub medicatie si tinut sub observatie. Statistic vorbind, in prima luna de tratament cu antidepresive, au loc cele mai multe sinucideri. Nu s-a dovedit pana acum in ce masura acestea ar avea vreo legatura cu medicatia insasi sau cu stadiul avansat al bolii, insa este posibil ca medicatia sa joace un rol in aceste cazuri (companiile farmaceutice si medicina alopata vor nega vehement orice legatura, oare ce de ? :D )
Este foarte posibil (de fapt chiar probabil) ca in aceasta perioada sa aiba loc pusee depresive de o intensitate deosebita. Multe antidepresive clasice au ca efect secundar scaderea presiunii arteriale, probabil ca la inceput, pana sa se adapteze cu medicatia, creierul nu se iriga la fel de bine ca inainte, de aici o posibila explicatie.
Madalina se pare ca avusese cu catva putin timp inainte o alta tentativa de suicid, posibil sa se fi aflat in prima luna de medicatie antidepresiva, deci ar fi vorba si de o neglijenta din partea celor care i-ar fi administrat tratamentul. Daca dupa prima tentativa nu a fost pusa sub tratament, cu atat mai grav!
Trebuie inteles ca in aceasta perioada pot aparea momente in care bolnavul sa incerce sa se sinucida fara a fi constient de aceasta, e un fel de forta mai presus de el (pentru chitibusari: va puteti duce la teoria economica a lui Freud, la thanatos, ar fi o explicatie). Daca persoana in cauza depaseste cu bine aceste momente, boala este invinsa si are toate sansele ca sa nu mai aiba vreodata ganduri sinucigase (bineinteles, tratamentul trebuie urmat dupa sfatul medicului).
3. Psihoterapia in orice faza a bolii constituie un mare avantaj si ofera sanse sporite pentru iesirea rapida din vrie. Personal, recomand compania prietenilor optimisti, o relaxare in aspectele existentiale si reevaluarea axiologica a vietii (incercati stilul de viata minimalist si veti intelege ce vreau sa spun).
In concluzie, Madalina a avut o lunga perioada de declin sufletesc, ma refer la nivelul perceptiei asupra vietii si asupra propriei ei persoane. Se pare ca anumite diete stricte au agravat nivelul depresiei si au grabit instalarea patologica a acesteia. Din nefericire, cei din anturajul ei nu au avut flerul de a citi dezamagirea din sufletul ei. Lipsa unui tratament adecvat sau a supravegherii calificate dupa prima tentativa de suicid sunt impardonabile pentru profesionistii care ar fi trebuit sa se ocupe de ea.
Madalina a trecut in eternitate ca un mare semn de intrebare, scris zidurile unei societati corupte, sau pe aburul framantarilor noastre vremelnice. Din pacate, se dovedeste ca si de aceasta data tragedia putea fi prevenita prin profesionalismul, grija si dragostea celor din jurul ei.
Spuneam ca depresia trebuie inteleasa ca o stare diferita de pesimism, in pofida faptului ca cele doua se intrepatrund pe alocuri. Voi incerca sa explic, pe scurt, de ce depresia este o boala ca orice boala si ca ea poate fi tratata in zilele noastre cu mult succes, in vreme ce cu pesimismul e o alta poveste, pe care poate o voi aborda in viitor.
In linii generale, in Romania oamenii nu sunt obisnuiti nici sa recunoasca depresia – in cazul lor sau al altora -, nici sa apeleze la ajutor specializat cand aceasta isi arata coltii. Explicatii pentru aceasta stare de fapt putem gasi o sumedenie, insa probabil ca primeaza lipsa educatiei specifice si, cred ca mai important, frica de stigmatizare, dupa ipotetica luare in evidenta in cadrul unui serviciu psihiatric. Asa ca omul stresat si deprimat, mai ales in aceste vremuri tulburi, duce adesea singur o lupta inegala cu un inamic mult mai puternic decat el si mai ales perfid, inamicul.
Cu catva timp in urma, un amic se tot plangea de diverse simptome neplacute, somatice. Dupa ce toate analizele i-au iesit bune, medicul a sugerat ca in spatele manifestarilor nedorite ale bolii s-ar putea afla probleme de ordin nervos, mai précis psihiatrice. Dar amicul meu a fost foarte fericit ca nu e bolnav, pentru ca partea cu nervii i se parea ceva nesemnificativ, ceva care nu ar avea cum sa il afecteze. Cam asta e conceptia generala. Insa de fapt capul e cel mai greu de tratat si multe boli fizice chiar de acolo incep.
Nu o cunosc pe Madalina Manole, nu ii cunosc muzica, dar m-a frapat faptul ca era vazuta ca o femeie de succes si ca aparent a fost pe picioare pana in seara dezastrului. Apoi am citit prin presa diverse opinii ale prietenilor ei care spuneau ca asta e, a fost dreptul ei sa isi ia viata.
Inainte sa ma mut din Bucuresti, un vecin de apartament – locuiam la etajul 6 – a sarit intr-o seara pe geam, pur si simplu in timp ce vorbea cu sotia; era un om linistit si muncitor. Bun, te intrebi, oare ce anume a facut ca acesti oameni sa se decida sa isi puna capat zilelor dintr-o data? Oare chiar apare un moment ca nu te mai poti controla? Banuiesc ca gandul acesta ii macina sau sperie pe multi.
Biserica in mod traditional considera ca sinucigasii i-au intors spatele lui Dumnezeu si, in consecinta, cel mai adesea le refuza serviciul religios de inmormantare. As vrea sa intelegem ca biserica nu ar putea sa aiba alta pozitie oficiala, pentru ca sinuciderea (ca si divortul) au un grad de contagiozitate ridicat, deci avem de-a face cu o incercare de a stopa din fasa o posibila epidemie de suicid.
Insa ce le este greu celor care ii judeca sau blameaza pe sinucigasi este faptul ca actul sinuciderii este un accident, intr-un fel similar cu orice alt accident, e.g., cel rutier. As dori sa dealiez cateva aspecte care reliefeaza acest adevar:
1. Starea de depresie se instaleaza in ani de zile. Factorii care favorizeaza dezvoltarea depresiei sunt diversi, incepand de la atitudinea pesimista fata de lume (in sensul de “cosmos”, World), continuand cu stilul de viata (sedentarism, alimentatie) si trecand prin tot felul de probleme: financiare, familiale etc. Semnele timpurii ale viitoarei depresii sunt discrete, tin de functiile aperceptive in primul rand, se poate remarca o deteriorare usoare a acestora, scad capacitatea de discernamant (tine de gandire), memoria, afectul (devine anergic), vointa poate fi slabita, bineinteles toate raportate le nivelul obisnuit al persoanei respective. O depresie netratata sau incorect tratata, poate aduce primele semne de dementa dupa circa 10 ani de la primele simptome (nu dau referinte bibliografie, e totusi un eseu). Nu in ultimul rand, gradul de insertie sociala este un indicator major al starii de sanatate mentala a unei persoane.
Regimurile alimentare unilaterale, dietele dupa ureche, un ritm haotic de viata dezechilibreaza biochimia creierului si favorizeaza depresia. Cresterea colesterolului, a glicemiei (o stare pre-diabetica) sunt factori etiologici dar si consecinte in cazul depresiei. Serotonina se sintetizeaza din triptofan si vitamina B6, dar in acest mecanism intra si forma activa a hormonului tiroidian (t3) si vitamina B12, deci atentie vegetarieni!
2. Cand semenele depresiei au devenit vizibile, cel mai adesea avem acest istoric lung al incubatiei bolii. Din acest moment, este vital ca bolnavul sa fie pus sub medicatie si tinut sub observatie. Statistic vorbind, in prima luna de tratament cu antidepresive, au loc cele mai multe sinucideri. Nu s-a dovedit pana acum in ce masura acestea ar avea vreo legatura cu medicatia insasi sau cu stadiul avansat al bolii, insa este posibil ca medicatia sa joace un rol in aceste cazuri (companiile farmaceutice si medicina alopata vor nega vehement orice legatura, oare ce de ? :D )
Este foarte posibil (de fapt chiar probabil) ca in aceasta perioada sa aiba loc pusee depresive de o intensitate deosebita. Multe antidepresive clasice au ca efect secundar scaderea presiunii arteriale, probabil ca la inceput, pana sa se adapteze cu medicatia, creierul nu se iriga la fel de bine ca inainte, de aici o posibila explicatie.
Madalina se pare ca avusese cu catva putin timp inainte o alta tentativa de suicid, posibil sa se fi aflat in prima luna de medicatie antidepresiva, deci ar fi vorba si de o neglijenta din partea celor care i-ar fi administrat tratamentul. Daca dupa prima tentativa nu a fost pusa sub tratament, cu atat mai grav!
Trebuie inteles ca in aceasta perioada pot aparea momente in care bolnavul sa incerce sa se sinucida fara a fi constient de aceasta, e un fel de forta mai presus de el (pentru chitibusari: va puteti duce la teoria economica a lui Freud, la thanatos, ar fi o explicatie). Daca persoana in cauza depaseste cu bine aceste momente, boala este invinsa si are toate sansele ca sa nu mai aiba vreodata ganduri sinucigase (bineinteles, tratamentul trebuie urmat dupa sfatul medicului).
3. Psihoterapia in orice faza a bolii constituie un mare avantaj si ofera sanse sporite pentru iesirea rapida din vrie. Personal, recomand compania prietenilor optimisti, o relaxare in aspectele existentiale si reevaluarea axiologica a vietii (incercati stilul de viata minimalist si veti intelege ce vreau sa spun).
In concluzie, Madalina a avut o lunga perioada de declin sufletesc, ma refer la nivelul perceptiei asupra vietii si asupra propriei ei persoane. Se pare ca anumite diete stricte au agravat nivelul depresiei si au grabit instalarea patologica a acesteia. Din nefericire, cei din anturajul ei nu au avut flerul de a citi dezamagirea din sufletul ei. Lipsa unui tratament adecvat sau a supravegherii calificate dupa prima tentativa de suicid sunt impardonabile pentru profesionistii care ar fi trebuit sa se ocupe de ea.
Madalina a trecut in eternitate ca un mare semn de intrebare, scris zidurile unei societati corupte, sau pe aburul framantarilor noastre vremelnice. Din pacate, se dovedeste ca si de aceasta data tragedia putea fi prevenita prin profesionalismul, grija si dragostea celor din jurul ei.
sâmbătă, 27 februarie 2010
Mai mult despre ciclicitate
Cei care lucreaza cu copii – profesori, invatatori, medici etc. – ajung sa isi dea destul de rapid seama in ce masura un copil reflecta caracterul parintilor, fie prin gene ori prin educatie. De aceea romanul a scos vorba cu cei 7 ani de acasa, pentru ca atunci se imprima in personalitatea copilului influenta familiei in care creste. Exista tipologii de copii, e.g, rasfatatul, timidul, apaticul etc., de fapt tipuri de personalitati in germene, care te fac sa intelegi instant cam ce fel de mame au acestia.
Mult mai putin constientizata este relatia dintre personalitate si partenerul cu care tindem sa ne asociem, macar ca expresii precum « sacul si peticul », « cum e turcu’ si pistolu’ » circula in popor. “Spune-mi ce prieteni ai, ca sa iti spun cine esti” e cu atat mai valabila in cazul cuplului, pare logic. Sunt insa aspecte mai putin vizibile si aproape total ignorate in aceasta privinta. Cati ne gandim ca o femeie care are un barbat agresiv, are ea insasi multa agresivitate reprimata? Iar aceasta agresivitate este cumva expresia incapacitatii de a descarca anumite energii negative, din cauza unui soi de lasitate? Probabil ca destul de putini. Sau poate ma insel, ca romanu’ asa cum s-a nascut poet, s-a nascut si psiholog. Asa ca mine LOL.
Vorbeam de comportamentul de tip repetitiv, de ciclicitatea care ne bantuie perioade lungi din viata, care ar fi in legatura cu « teatrul copilariei ». Va amintiti cum Freud a ajuns sa asocieze isteria cu frustrarile sexuale, pe vremea cand frecventa anumite cercuri din Viena. Cum sa va spun, factologia l-a impins sa caute o explicatie. Tot asa, nu pentru ca am visat eu azi-noapte femei batute sau vieti irosite prin repetarea acelorasi erori ma inspira sa fac aceste afirmatii, ci observatiile din viata de zi cu zi.
Ar fi bine ca toate aceestea sa existe doar in imaginatia mea (mai putin bine pentru mine, probabil, dar ar fi un pret pe care l-as plati pentru bunastarea atator persoane chnuite de propriile fantasme), insa cateodata lucrurile pot lua o intorsatura tragica. Relativ recent, sotia unui prieten – care parea sa aiba o casnicie fericita – a mers pe calea ferata si s-a pus in fata trenului, o sinucidere violenta. Nu a mai interesat-o ca avea copii, ca era tanara, ca ajunsese la bunastare materiala, ci pur si simplu a clacat. Pai da, veti zice, a fost bolnava, i-a sarit o rotita, de aceea a facut-o. Eu nu neg. Ma intreb insa cati ar face o legatura intre gestul unei asemenea persoane si familie. Destul de putini. Ce ce putini? Pentru ca sotul e, sa zicem, un model de moralitate, sau pentru ca ii asigura tot ce avea nevoie, deci nu ar putea sa existe o legatura intre evenimentul funest si el.
Unii se vor grabi sa spuna : asa e viata, nu ai ce-i face. Oare asa sa fie ? Fatalitate ?
Ah, pornisem cu ciclicitatea si ma opresc aici cu eseul de fata. Urmarea in « episodul urmator »
Mult mai putin constientizata este relatia dintre personalitate si partenerul cu care tindem sa ne asociem, macar ca expresii precum « sacul si peticul », « cum e turcu’ si pistolu’ » circula in popor. “Spune-mi ce prieteni ai, ca sa iti spun cine esti” e cu atat mai valabila in cazul cuplului, pare logic. Sunt insa aspecte mai putin vizibile si aproape total ignorate in aceasta privinta. Cati ne gandim ca o femeie care are un barbat agresiv, are ea insasi multa agresivitate reprimata? Iar aceasta agresivitate este cumva expresia incapacitatii de a descarca anumite energii negative, din cauza unui soi de lasitate? Probabil ca destul de putini. Sau poate ma insel, ca romanu’ asa cum s-a nascut poet, s-a nascut si psiholog. Asa ca mine LOL.
Vorbeam de comportamentul de tip repetitiv, de ciclicitatea care ne bantuie perioade lungi din viata, care ar fi in legatura cu « teatrul copilariei ». Va amintiti cum Freud a ajuns sa asocieze isteria cu frustrarile sexuale, pe vremea cand frecventa anumite cercuri din Viena. Cum sa va spun, factologia l-a impins sa caute o explicatie. Tot asa, nu pentru ca am visat eu azi-noapte femei batute sau vieti irosite prin repetarea acelorasi erori ma inspira sa fac aceste afirmatii, ci observatiile din viata de zi cu zi.
Ar fi bine ca toate aceestea sa existe doar in imaginatia mea (mai putin bine pentru mine, probabil, dar ar fi un pret pe care l-as plati pentru bunastarea atator persoane chnuite de propriile fantasme), insa cateodata lucrurile pot lua o intorsatura tragica. Relativ recent, sotia unui prieten – care parea sa aiba o casnicie fericita – a mers pe calea ferata si s-a pus in fata trenului, o sinucidere violenta. Nu a mai interesat-o ca avea copii, ca era tanara, ca ajunsese la bunastare materiala, ci pur si simplu a clacat. Pai da, veti zice, a fost bolnava, i-a sarit o rotita, de aceea a facut-o. Eu nu neg. Ma intreb insa cati ar face o legatura intre gestul unei asemenea persoane si familie. Destul de putini. Ce ce putini? Pentru ca sotul e, sa zicem, un model de moralitate, sau pentru ca ii asigura tot ce avea nevoie, deci nu ar putea sa existe o legatura intre evenimentul funest si el.
Unii se vor grabi sa spuna : asa e viata, nu ai ce-i face. Oare asa sa fie ? Fatalitate ?
Ah, pornisem cu ciclicitatea si ma opresc aici cu eseul de fata. Urmarea in « episodul urmator »
vineri, 12 februarie 2010
Este aceasta dragoste?
Dragostea este o energie care trebuie consumata. Celalalt este doar pretextul, doar ecranul pe care avem ocazia sa ne proiectam filmul din suflet. Treptat, relatia incepe sa recompuna tacit teatrul copilariei, in care cei mari erau un fel de creaturi diferite, greu de inteles. Cautam ecranul ideal, scena perfecta, pe care sa se poata proiecta si juca toate secventele imprimate de trecut in fiinta noastra. Vine o vreme cand dincolo de imagine, vedem ecranul, dincolo de decor, scena. Asta poate fi un moment delicat. Cand ajungi sa vezi dincolo de filmul din mintea ta, inseamna a mai fi facut un pas in descoperirea realitatii.
Cam in sensul acesta trebuie intelese conceptele de anima si animus ca arhetipuri psihologice. Ele reprezinta cumva sinteza asteptarilor de la sexul opus, capata o energie de tip afectiv, sa zicem ca sunt investite, si au nevoie de un ecran, o scena pentru a se exterioriza. Fara partener, nu am putea vreodata sa ne confruntam cu aceste continuturi. Dar ce folos sa te confrunti cu ele? Macar ca ne ofera ocazia exorcizarii si tot sunt bune la ceva. Cine nu a concretizat in viata aceste predispozitii ramane bantuit cumva, de fantezia a ceea ce ar fi putut fi, de dorinta evadarii din ganduri; dar cum sa evadezi din ganduri prin ganduri?
O relatie epuizata de intregu-i potential este indubitabil preferabila asteptarii cufundate in fanstasme. In dragoste actiunea este motorul fericirii, iar alergarea dupa pereche este tinta, nu partenerul insusi. Energiile economisite prin solitudinea matrimoniala pot sublima. Asa putem avea mari artisti, genii sau modele de moralitate. Societatea are nevoie de toti, si de primii pentru ca specia sa se reproduca si de ceilalti pentru valorile care produc crestere colectiva, care dau plus-valoare umanitatii.
Cum afirmam in postarea anterioara, daca ti-ai gasit partenerul, acesta este intr-un anume sens oglinda sufletului tau, pentru ca arata ce anume cautai. Iar cautarea era coagulata in jurul valorilor tale, mai curand inculcate decat dobandite.
Exista o fatalitate in Eros, despre aceasta as dori sa vorbesc data viitoare.
later edit:
scuze pentru redundanta exprimarii, sunt randuri scrise "dal primo getto"
Cam in sensul acesta trebuie intelese conceptele de anima si animus ca arhetipuri psihologice. Ele reprezinta cumva sinteza asteptarilor de la sexul opus, capata o energie de tip afectiv, sa zicem ca sunt investite, si au nevoie de un ecran, o scena pentru a se exterioriza. Fara partener, nu am putea vreodata sa ne confruntam cu aceste continuturi. Dar ce folos sa te confrunti cu ele? Macar ca ne ofera ocazia exorcizarii si tot sunt bune la ceva. Cine nu a concretizat in viata aceste predispozitii ramane bantuit cumva, de fantezia a ceea ce ar fi putut fi, de dorinta evadarii din ganduri; dar cum sa evadezi din ganduri prin ganduri?
O relatie epuizata de intregu-i potential este indubitabil preferabila asteptarii cufundate in fanstasme. In dragoste actiunea este motorul fericirii, iar alergarea dupa pereche este tinta, nu partenerul insusi. Energiile economisite prin solitudinea matrimoniala pot sublima. Asa putem avea mari artisti, genii sau modele de moralitate. Societatea are nevoie de toti, si de primii pentru ca specia sa se reproduca si de ceilalti pentru valorile care produc crestere colectiva, care dau plus-valoare umanitatii.
Cum afirmam in postarea anterioara, daca ti-ai gasit partenerul, acesta este intr-un anume sens oglinda sufletului tau, pentru ca arata ce anume cautai. Iar cautarea era coagulata in jurul valorilor tale, mai curand inculcate decat dobandite.
Exista o fatalitate in Eros, despre aceasta as dori sa vorbesc data viitoare.
later edit:
scuze pentru redundanta exprimarii, sunt randuri scrise "dal primo getto"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)