Am tot vorbit despre depresia netratata care are drept consecinta aparitia unor forme de dementa in circa 10 ani de la debut. Trebuie inteles ca in randurile de fata, termenul stres este folosit in sens de "distres", un stres negativ scapat de sub control. De asemenea, anxietatea si nervozitatea excesiva pot fi semne premargatoare sau insesi simptome ale unei depresii.
Un comentariu de pe blog sugera ca as avea o problema datorita faptului ca vorbesc despre aceste lucruri. Eu rapund doar ca am avut ocazia de a impartasi din experienta unui mare om de stiinta, MD Robert Iacono, un pionier al noilor teorii prvitoare la relatia dintre nivelul de serotonina si anumite forme de dementa, precum maladia parkinson (oficial nici acum in lumea medicala nu este acceptata corelatia). Ideile de fata sunt mai avertismente de ordin general, nu confesiuni sau apropouri.
Remarcati ca cercetarea la care ma refer s-a realizat pe persoane de varsta a 3-a, insa modul in care grupele de varsta vulnerabile (copii si batrani) sunt afectate de anumite maladii constituie o cale indirecta de intelegere a fiziologiei adultului sanatos, tot astfel precum studiul starilor patologice ajuta la o mai buna intelegere a normalitatii.
Profesorul Hui-Xin Wang de la Karolinska Institute din Stockholm, Suedia, a realizat un studiu pe o durată de şase ani, la care au participat 500 de persoane de vârsta a treia. În urma acestui studiu, s-a descoperit că subiecţii care se îngrijorau din orice nimic, care erau mereu măcinaţi de stres sau anxietate s-au îmbolnăvit de demenţă, Alzheimer sau alte probleme legate de memorie.
Participanţii au fost urmăriţi aproape zilnic, au fost supuşi unor teste şi li s-au prezentat câteva situaţii dificile. Mai mult, aceştia au povestit despre modul în care reacţionează când au un necaz, cum rezolvă problemele zilnice şi relaţiile pe care le au cu familia şi prietenii.
Astfel, toţi cei care se stresau repede, avuseseră o viaţă plină de griji şi luaseră totul mult prea nî serios sufereau de diverse formă de demenţă sau boli ale memoriei. În plus, alţii 144 au făcut diverse afecţiuni adiacente în timpul studiului.
marți, 7 septembrie 2010
Lasati barbatii sa doarma
Poate v-ati lovit vreodata de incapatanarea barbatilor de a fi lasati sa doarma si ati luat-o ca pe un moft. Insa, rezultatele unui studiu arata contrariul.
Insomnia le reduce speranţa de viaţă a bărbaţilor, însă femeile nu sunt afectate deoarece corpurile lor suportă mai bine nopţile nedormite, arată un studiu efectuat de cercetătorii din Statele Unite.
Studiul, care a fost realizat cu ajutorul a 1.000 de femei şi 741 de bărbaţi, urmăriţi timp de zece şi respectiv 14 ani, arată că bărbaţii care pierd multe nopţi din cauza insomniei riscă să moară de patru mori mai repede decât persoanele care nu au probleme cu somnul. De asemenea, corpurile femeilor suportă mai bine nopţile de nesomn, speranţa lor de viaţă neavând de suferit.
Mai mult, cercetătorii au dezvălui că lipsa somnului afectează şi copiii şi adolescenţii, care sunt predispuşi să mănânce mai multe alimente cu grăsimi, fapt ce poate avea efecte negative pe termen lung asupra sănătăţii.
Insomnia le reduce speranţa de viaţă a bărbaţilor, însă femeile nu sunt afectate deoarece corpurile lor suportă mai bine nopţile nedormite, arată un studiu efectuat de cercetătorii din Statele Unite.
Studiul, care a fost realizat cu ajutorul a 1.000 de femei şi 741 de bărbaţi, urmăriţi timp de zece şi respectiv 14 ani, arată că bărbaţii care pierd multe nopţi din cauza insomniei riscă să moară de patru mori mai repede decât persoanele care nu au probleme cu somnul. De asemenea, corpurile femeilor suportă mai bine nopţile de nesomn, speranţa lor de viaţă neavând de suferit.
Mai mult, cercetătorii au dezvălui că lipsa somnului afectează şi copiii şi adolescenţii, care sunt predispuşi să mănânce mai multe alimente cu grăsimi, fapt ce poate avea efecte negative pe termen lung asupra sănătăţii.
sâmbătă, 4 septembrie 2010
Dresorul de pisici
Ma tot bate un gand de ceva vreme: sa devin PhD in psihologie transpersonala, dar costa cam mult :(( Pana atunci, m-am gandit sa shiftez pe psihologia pisicii. Nu ca aceasta ar fi mai putin pretentioasa, dar ai mei imi zic ca as putea deveni dresor de pisici. Sa nu credeti ca psihologia animalelor e un lucru de nimic. E.g., Gustave LeBon, corifeu al psihologiei moderne si un fondator de a 2-a generatie a sociologiei, a scris un manual de psihologia calului inainte de a se dedica studiului primatelor evoluate, pardon omului.
De Gourmet, motanul meu v-am mai povestit. Un roscovan cu o coada destul de stufoasa, nu chiar de vulpe, dar pe aproape. Problema lui Gourmet este ca in ultimul an a devenit un motan vagabond, vine acasa doar pentru a primi de mancare. Pana si de asta uita de multe ori. Il fascineaza vegetatia din jurul casei, pasarelele si soarecii pe care ii mai prinde pe afara. Ieri a prins un soarece (el stie unde... dar era noapte) si dimineata a venit mandru cu el in gheare sa ni-l arate
Salbaticirea lui Gourmet a fost progresiva, un proces care a durat vreo 2 ani. Dar situatia a fost agravata de o criza provocata de venirea unei rivale, o pisicuta care are acum vreo 3 luni, Pirattella. De fapt, cand am luat-o pe Pirattella, n-am stiut ca e pisicuta si i-am zis Pirat, pentru ca asa o numeau cei la casa carora venise pe lume.
Ei, si Pirattella, ca orice pisicuta care se respecta, a cam luat casa in stapanire, lucru care nu a fost deloc pe placul lui Gourmet. Poate va voi postesti vreodata cat de simpatica este Pirattella, ca un personaj coborat din desene animate. Deocamdata ramanem la povestea lui Gourmet.
Pentru irascibilitatea aparent incurabila de care da dovada in ultima vreme, am ajuns sa ii spunem Urangutanu’, pentru ca apare la geamuri si face grimase ca un urangutan. Am incercat multe metode, multe sugerate de prieteni care aveau mai multa experienta cu felinele, pentru a-l determina pe Urangutanu’ sa revina in casa ca la el acasa, dar el nimic, ii place sa umble hai-hui pe afara.
Cred ca la un moment dat am devenit destul de nervos din cauza ca se dovedea atat de refractar la dovezile noastre de bunavointa. Intr-o zi, suparat ca ploua si nu voia sa intre in casa, am iesit dupa el, iar el statea la adapost sub masinile parcate. “Ce faci mai prostovanule aici”, l’am interpelat eu. Gurmet, cu fata aia a lui de smecher si cu nasucul lui roz, si-a arcuit spinarea si a inceput sa imi dea tarcoale, o tactica a lui de a ma vraji, atunci cand vrea sa primeasca mancare. « Nu primesti nimic prostovane, stai afara daca esti fraier ! » mi-am continuat discursul. El, nimic, ‘ronrona’ si mai tare, ca deh, chiar ii era foame. Iar eu eram chiar suparat pe escapadele lui din ce in ce mai dese si mai lungi si ma gandeam sa ii dau o lectie, sa il infometez un pic.
La un moment dat, am avut un fel de idee traznita : parca in locul lui Gourmet ma vedeam pe mine, la fel de « dispus » in a intelege intentiile bune ale celor din jurul meu, si mai ales ale lui Dumnezeu. Mi-am pus intrebarea daca nu cumva, mi s-a intamplat vreodata sa ma victimizez si sa fac pe omul pios doar cand am nevoie de ceva. Va marturisesc ca aceasta strafulgerare, care a tinut doar o clipita, m-a facut sa-mi reevaluez atitudinea fata de Gourmet, asa ca de acum niciodata nu ma mai gandesc sa il « ating » la mancare.
Dragi prieteni, sunt convins ca voi sunteti buni, nu aveti ganduri de a bantui in afara casei asa cum am eu, asa ca aveti un pic de condescendenta fata de mine !
vineri, 3 septembrie 2010
Merge si asa...
Prin anii ’70, povestea presedintele sectiei noastre sportive – un colonel fost campion la motociclism viteza -, un avion apartinand companiei Tarom s-a prabusit la Cluj. Colonelul, care avusese acces la datele cutiei negre, ne relata ultimul dialog dintre piloti, inainte ca avionul sa se zdrobeasca de pista de aterizare. Copilotul: “tovarase commandant, unghiul de aterizare este prea mare!”; comandantul: “stai linistit camarade, merge si asa!”. Si nu a mers… Evident, comandantul incalcase cu buna stiinta cateva reguli de baza ale aerodinamicii.
Am fost crescut intr-o societate in care “merge si asa” a fost o regula. Uneori mergea, de mai multe ori nu. Cand nu merge, nu este obligatoriu ca aeronava sa cada chiar atunci. Cateva aterizari zdruncinate care vor subrezi structura aparatului, si totul se va produce mai tarziu, dar tot ca o consecinta a lui “merge si asa”.
Vad oameni care cultiva in viata ceva dubios, si asteapta sa culeaga lauri si glorie. Daca un fermier ar proceda in modul acesta, cultivand cartofi toamna, iar primavara s-ar astepta sa culeaga portocale, toata lumea ar zice ca e nebun. Cand vine vorba de noi, nu se mai pune. Legea aceasta a fermei functioneaza cu o precizie la fel de mare in domeniul lumii nevazute, ca si in cel fizic.
Cati dintre sotii/ sotiile celor care au ajuns sa aiba probleme sufletesti au (avut) curajul sa isi recunoasca "aportul" (la acestea) ? Dragi prieteni, vina o poarta mortul, asta e traditie la romani, merge si asa, stiu. Cine se apuca sa zideasca un turn pe nisip si se asteapta ca acesta sa mai si reziste in timp, este cel putin prost.
Te supara cei de acasa? Nu-i nimic, ai solutia dedublarii la indemana. Daca masca e ok, ce mai conteaza ca interiorul este murdar? Ati auzit de preoti sau persoane respectabile ca au in trecut cazuri de pedofilie sau de mare imoralitate? Poate prea multe in ultima vreme ? Dar ei umbla cu poale lungi si filacterii, cum ar putea sa greseasca ? Gresiti suntem noi, care deschidem gura sa vorbim despre aceste lucruri.
Copilul tau sufera de lipsa ta, care esti prea ocupat in a-i schimba in bine pe ceilalti? Ei, dar el are sansa de a creste intr-o familie crestina, pe care altii nu o au. Cum, cand a ajuns adolescent s-a apucat de droguri sau s-a implicat in activitati de tip infractional? Sau nu vrea sa mai auda de biserica? Pai cum se poate, ca doar familia noastra este una din cele mai crestine din cartier.
Sau te-a lovit dintr-o data o boala fara ca tu sa ai nicio vina, ai trait o viata fara prihana, n-ai consumat bauturi alcoolice, n-ai fumat, ai facut sport in fiecare zi, iar ei, bolii, i s-a pus pata pe tine, asa, din senin.
Da, prieteni, sunt multi care si-au “racit” gura sau au scris sute, mii de pagini pentru ca voi sa stiti care sunt principiile sanatoase in viata. Merge si fara ele, merge si asa, dar oare pentru cat timp ?
Si nu uitati prieteni, cunoasterea insasi are caracter proiectiv, noi nu vedem lumea asta cum este ea, ci cum suntem noi. E.g., daca veti vedea multa pornografie in jur sau pesimism, mai curand puneti-va problema cu privire la « cutia » din care ies acestea si daca nu cumva acesta se afla altundeva decat afara. Pentru cel curat, toate lucrurile sunt curate. Pentru mine, care am intrat uneori in aspecte pe care unii nu le vad atat de curate, acele lucruri sunt curate, pentru ca in mintea mea asta sunt, if you know what I mean.
Posibil sa iau o pauza cu postarile, pe unii poate i-am ofensat, pe altii i-am vexat. Lumea, in general, nu este pregatita pentru mesajul pe care il am eu de transmis. Unul din mentorii mei de seama, MD Robert Iacono a trecut la odihna in urma cu vreo 3 ani. Cred ca el a fost un personaj in adevaratul sens al cuvantului, mult mai controversat decat subsemnatul, tocmai datorita unor idei similare, asa ca eu sunt insignifiant fata de el.
Am fost crescut intr-o societate in care “merge si asa” a fost o regula. Uneori mergea, de mai multe ori nu. Cand nu merge, nu este obligatoriu ca aeronava sa cada chiar atunci. Cateva aterizari zdruncinate care vor subrezi structura aparatului, si totul se va produce mai tarziu, dar tot ca o consecinta a lui “merge si asa”.
Vad oameni care cultiva in viata ceva dubios, si asteapta sa culeaga lauri si glorie. Daca un fermier ar proceda in modul acesta, cultivand cartofi toamna, iar primavara s-ar astepta sa culeaga portocale, toata lumea ar zice ca e nebun. Cand vine vorba de noi, nu se mai pune. Legea aceasta a fermei functioneaza cu o precizie la fel de mare in domeniul lumii nevazute, ca si in cel fizic.
Cati dintre sotii/ sotiile celor care au ajuns sa aiba probleme sufletesti au (avut) curajul sa isi recunoasca "aportul" (la acestea) ? Dragi prieteni, vina o poarta mortul, asta e traditie la romani, merge si asa, stiu. Cine se apuca sa zideasca un turn pe nisip si se asteapta ca acesta sa mai si reziste in timp, este cel putin prost.
Te supara cei de acasa? Nu-i nimic, ai solutia dedublarii la indemana. Daca masca e ok, ce mai conteaza ca interiorul este murdar? Ati auzit de preoti sau persoane respectabile ca au in trecut cazuri de pedofilie sau de mare imoralitate? Poate prea multe in ultima vreme ? Dar ei umbla cu poale lungi si filacterii, cum ar putea sa greseasca ? Gresiti suntem noi, care deschidem gura sa vorbim despre aceste lucruri.
Copilul tau sufera de lipsa ta, care esti prea ocupat in a-i schimba in bine pe ceilalti? Ei, dar el are sansa de a creste intr-o familie crestina, pe care altii nu o au. Cum, cand a ajuns adolescent s-a apucat de droguri sau s-a implicat in activitati de tip infractional? Sau nu vrea sa mai auda de biserica? Pai cum se poate, ca doar familia noastra este una din cele mai crestine din cartier.
Sau te-a lovit dintr-o data o boala fara ca tu sa ai nicio vina, ai trait o viata fara prihana, n-ai consumat bauturi alcoolice, n-ai fumat, ai facut sport in fiecare zi, iar ei, bolii, i s-a pus pata pe tine, asa, din senin.
Da, prieteni, sunt multi care si-au “racit” gura sau au scris sute, mii de pagini pentru ca voi sa stiti care sunt principiile sanatoase in viata. Merge si fara ele, merge si asa, dar oare pentru cat timp ?
Si nu uitati prieteni, cunoasterea insasi are caracter proiectiv, noi nu vedem lumea asta cum este ea, ci cum suntem noi. E.g., daca veti vedea multa pornografie in jur sau pesimism, mai curand puneti-va problema cu privire la « cutia » din care ies acestea si daca nu cumva acesta se afla altundeva decat afara. Pentru cel curat, toate lucrurile sunt curate. Pentru mine, care am intrat uneori in aspecte pe care unii nu le vad atat de curate, acele lucruri sunt curate, pentru ca in mintea mea asta sunt, if you know what I mean.
Posibil sa iau o pauza cu postarile, pe unii poate i-am ofensat, pe altii i-am vexat. Lumea, in general, nu este pregatita pentru mesajul pe care il am eu de transmis. Unul din mentorii mei de seama, MD Robert Iacono a trecut la odihna in urma cu vreo 3 ani. Cred ca el a fost un personaj in adevaratul sens al cuvantului, mult mai controversat decat subsemnatul, tocmai datorita unor idei similare, asa ca eu sunt insignifiant fata de el.
miercuri, 1 septembrie 2010
Nu trageti in pianist!
In dialogurile purtate live sau in mediul virtual mi s-a intamplat destul de des sa fiu acuzat de abordarea unor problematici prea teoretice, in sensul ca nu ar fi avut mare legatura sau impact asupra vietii de zi cu zi. Am crescut intr-o societate in care a crede ca la baza lumii nu sta altceva decat elementele materiale era considerat un pacat capital, sunt sigur ca stiti ce inseamna materialism dialectic, asa ca nu m-au mirat acuzatiile.
Insa experienta m-a invatat ca in viata lucrurile stau cu totul altfel si ca exista forte mai presus de materie si de intelegerea noastra, astfel ca – oarecum predictibil la modul cum gandeam - am devenit un fel de rebel fata de ideile cu care eram indoctrinat. Apoi de la 12 ani am inceput cu sportul de performanta, locul in care totul este foarte concret, timp si spatiu la care te raportezi in mod direct, prin metru, kilometru si cronometru. Aici am invatat ca nu exista scurtaturi pentru performanta, ca munca este calea principala pentru a gusta victoria, dar ca fara inteligenta nu se poate accede pe culmi. “Cine vrea sa cucereasca lumea, trebuie mai intai sa o cunoasca” spune un dicton pe care mi l-am insusit. In lumea marii performante totul se petrece extrem de repede si ireversibil, asta a fost prima lectie. Si acum imi ruleaza in minte filmul unor performante ratate din pricina unor amanunte minore neglijate sau omise, desi lucrul acesta l-am inteles devreme in cariera sportiva, ma refer la importanta pregatirii teoretice.
Viata se aseamana in multe privinte cu o alergare de anduranta. In general, creierul nostru are dificulati in a elabora strategii care sa acopere perioade de timp prea indelungate. Este nevoie de multa disciplina pentru a intelege si a aplica ritmul potrivit distantei. Pentru o medie de 70 – 80 de km (ani), multi adolescenti cred ca totul se incheie la km 30 (cel putin asta a fost o caracteristica a generatiei mele). Daca ai consumat prea multa energie, pe la 40 – 50 s-ar putea sa ai deja probleme serioase. Daca ar fi sa reprezentam cursa pe o sosea cunoscuta, de exemplu DN1, pana la Ploiesti deja multi ar fi epuizati. Cine nu si-a luat masuri din timp, cu greu trece de Baicoi. Deci, daca inca nu ati ajuns la Snagov, inca mai aveti timp sa va elaborati o strategie viabila :P
Cat de important este moralul in aceasta poveste, mentalitatea? Asa cum precizam intr-o postare anterioara, viata m-a pus in situatia de a cauta explicatii, nu invers. E.g., prin anii ’90, un prieten bun a renuntat sa doarma si sa se alimenteze intr-o buna zi, cu gandul ca peste 2 saptamani urma sa vina diavolul sa ii ia viata. Dupa aceste 2 saptamani, a fost diagnosticat cu schizofrenie. Cam in aceeasi perioada, sotiile unor amici (au fost 2 cazuri apropiate) au hotarat sa isi puna capat zilelor: una si-a pus strangul de gat, cealalta s-a aruncat in fata trenului. Cu cativa ani in urma – pe cand locuiam in Bucuresti, vecinul meu de la 6 a sarit pe geam fara prea multe semne vizibile care sa ofere indicii asupra intentiilor pe care le avea. Poate de aceea am simtit nevoia sa scriu cateva randuri despre Madalina, pentru ca am fost profund marcat de toate aceste cazuri.
Ma surprinde oarecum grija pe care o au oamenii vizavi de bolile somatice, foarte atenti cu ei insisi, in vreme ce mari pericole le pandesc unora sanatatea mentala. Si nu doar la cazurile extreme ma refer, ci la intrega suferinta pe care un psihopat o provoaca celor din jur, in primul rand familiei: acesta isi maltrateaza de regula copiii, isi distruge casnicia fara ca macar sa aiba habar de ceea ce face. Fara a intentiona cu tot dinadinsul aceasta, am ajuns de-a lungul anilor sa am in atentie cateva cazuri care ilustreaza cercul vicios in care isi inscrie viata o minte defecta. Casatorie, esec, divort, recasatorire, esec, divort si daca ciclul s-a oprit aici pentru unii, nu ma intrebati cum arata viata lor de familie.
Ideea asta cu vindecarea animei mi-a fost inspirata de o carte pe care am citit-o cu multi ani in urma, scrisa de Tim LaHaye, intitulata “Temperamente transformate”. In esenta, LaHaye prezinta experienta mistica a transformarii temperamentelor a 4 personalitati biblice emblematice sub influenta Duhului Sfant, cate un exemplu pentru ficare temperament hipocratic. Atunci am inteles ca este posibil sa ne debarasam de balastul unor rutine defectuase pe care altii le-au implementat in sufletul nostru.
Multe pot intelege pe lumea asta, asa, la nivelul meu :D , dar nu am nicio umbra de mila pentru cei care isi maltrateaza copiii sau isi chinuie partenerul la umbra unui act eliberat de autoritati. Vai de cei care sunt prinsi in aceasta capcana a unei casnicii nefericite! Cata energie irosita, cata fericire potentiala distrusa!...
Daca, din intmplare (sau nu), cititi randurile de fata, va invit sa oferiti o parere, eventual critica. Postarea aceasta a fost un fel de intermezzo, pentru ca, pana la creionarea imaginii de ansamblu a ideilor principale, multe concepte ar putea parea obscure, asa ca am considerat util sa pun in evidenta sursa discursului, dar si sensul acestuia, pentru o mai buna orientare.
Insa experienta m-a invatat ca in viata lucrurile stau cu totul altfel si ca exista forte mai presus de materie si de intelegerea noastra, astfel ca – oarecum predictibil la modul cum gandeam - am devenit un fel de rebel fata de ideile cu care eram indoctrinat. Apoi de la 12 ani am inceput cu sportul de performanta, locul in care totul este foarte concret, timp si spatiu la care te raportezi in mod direct, prin metru, kilometru si cronometru. Aici am invatat ca nu exista scurtaturi pentru performanta, ca munca este calea principala pentru a gusta victoria, dar ca fara inteligenta nu se poate accede pe culmi. “Cine vrea sa cucereasca lumea, trebuie mai intai sa o cunoasca” spune un dicton pe care mi l-am insusit. In lumea marii performante totul se petrece extrem de repede si ireversibil, asta a fost prima lectie. Si acum imi ruleaza in minte filmul unor performante ratate din pricina unor amanunte minore neglijate sau omise, desi lucrul acesta l-am inteles devreme in cariera sportiva, ma refer la importanta pregatirii teoretice.
Viata se aseamana in multe privinte cu o alergare de anduranta. In general, creierul nostru are dificulati in a elabora strategii care sa acopere perioade de timp prea indelungate. Este nevoie de multa disciplina pentru a intelege si a aplica ritmul potrivit distantei. Pentru o medie de 70 – 80 de km (ani), multi adolescenti cred ca totul se incheie la km 30 (cel putin asta a fost o caracteristica a generatiei mele). Daca ai consumat prea multa energie, pe la 40 – 50 s-ar putea sa ai deja probleme serioase. Daca ar fi sa reprezentam cursa pe o sosea cunoscuta, de exemplu DN1, pana la Ploiesti deja multi ar fi epuizati. Cine nu si-a luat masuri din timp, cu greu trece de Baicoi. Deci, daca inca nu ati ajuns la Snagov, inca mai aveti timp sa va elaborati o strategie viabila :P
Cat de important este moralul in aceasta poveste, mentalitatea? Asa cum precizam intr-o postare anterioara, viata m-a pus in situatia de a cauta explicatii, nu invers. E.g., prin anii ’90, un prieten bun a renuntat sa doarma si sa se alimenteze intr-o buna zi, cu gandul ca peste 2 saptamani urma sa vina diavolul sa ii ia viata. Dupa aceste 2 saptamani, a fost diagnosticat cu schizofrenie. Cam in aceeasi perioada, sotiile unor amici (au fost 2 cazuri apropiate) au hotarat sa isi puna capat zilelor: una si-a pus strangul de gat, cealalta s-a aruncat in fata trenului. Cu cativa ani in urma – pe cand locuiam in Bucuresti, vecinul meu de la 6 a sarit pe geam fara prea multe semne vizibile care sa ofere indicii asupra intentiilor pe care le avea. Poate de aceea am simtit nevoia sa scriu cateva randuri despre Madalina, pentru ca am fost profund marcat de toate aceste cazuri.
Ma surprinde oarecum grija pe care o au oamenii vizavi de bolile somatice, foarte atenti cu ei insisi, in vreme ce mari pericole le pandesc unora sanatatea mentala. Si nu doar la cazurile extreme ma refer, ci la intrega suferinta pe care un psihopat o provoaca celor din jur, in primul rand familiei: acesta isi maltrateaza de regula copiii, isi distruge casnicia fara ca macar sa aiba habar de ceea ce face. Fara a intentiona cu tot dinadinsul aceasta, am ajuns de-a lungul anilor sa am in atentie cateva cazuri care ilustreaza cercul vicios in care isi inscrie viata o minte defecta. Casatorie, esec, divort, recasatorire, esec, divort si daca ciclul s-a oprit aici pentru unii, nu ma intrebati cum arata viata lor de familie.
Ideea asta cu vindecarea animei mi-a fost inspirata de o carte pe care am citit-o cu multi ani in urma, scrisa de Tim LaHaye, intitulata “Temperamente transformate”. In esenta, LaHaye prezinta experienta mistica a transformarii temperamentelor a 4 personalitati biblice emblematice sub influenta Duhului Sfant, cate un exemplu pentru ficare temperament hipocratic. Atunci am inteles ca este posibil sa ne debarasam de balastul unor rutine defectuase pe care altii le-au implementat in sufletul nostru.
Multe pot intelege pe lumea asta, asa, la nivelul meu :D , dar nu am nicio umbra de mila pentru cei care isi maltrateaza copiii sau isi chinuie partenerul la umbra unui act eliberat de autoritati. Vai de cei care sunt prinsi in aceasta capcana a unei casnicii nefericite! Cata energie irosita, cata fericire potentiala distrusa!...
Daca, din intmplare (sau nu), cititi randurile de fata, va invit sa oferiti o parere, eventual critica. Postarea aceasta a fost un fel de intermezzo, pentru ca, pana la creionarea imaginii de ansamblu a ideilor principale, multe concepte ar putea parea obscure, asa ca am considerat util sa pun in evidenta sursa discursului, dar si sensul acestuia, pentru o mai buna orientare.
sâmbătă, 28 august 2010
Am nevoie de tine
Am nevoie de tine, draga mea! Suferinta mea este prea mare, insuportabila, doar tu imi poti aduce alinarea. Tu esti mijlocul randuit de zei prin care ma pot vindeca! Nu te speria, nu o sa ma tina mult, dupa ce ma voi plictisi de tine, te voi lasa libera. Dragostea mea pentru tine este doar o grija pe care mi-o port, tu esti importanta atata vreme cat functionezi in parametrii in care doresc. Trebuie sa intelegi ca la mine pasiunea nu poate dura mai mult de 6 luni, deci va trebui sa te multumesti cu atat. Daca iti doresti copii, sunt sigur ca vei reusi sa ii cresti singura, doar esti priceputa la atatea. Insa am si o veste buna: daca vei reusi sa fii mereu in forma, sa nu te ingrasi, sa fii o gospodina perfecta si o amanta totdeauna “fresh”, poate te voi iubi mai mult de 6 luni. Daca ma mai enervez uneori si te lovesc, sa stii sa o fac din dragoste, desi pare mai mult gelozie (dar aparentele inseala...).
Oricat de ciudat ar parea paragraful de mai sus (el poate fi rescris din perspectiva inversa, adica a femeii care doreste doar un cont in banca de la un barbat), el exprima mesajul tacit al persoanei care intra intr-o relatie fara repere clare, condus doar de instincte. In general, cei mai multi oameni prin bresa asta intra in casatorie. Romantismul este bun in cadrul unei relatii sanatoase, inclusiv sub aspect social. Ce iese de acolo, prezinta un grad de risc ridicat. Nu sunt demodat, din contora, sunt chiar avangardist, dar pur si simplu cu anumite lucruri nu e bine sa te joci.
Una din consecintele logice ale teoriei arhetipului anima/animus este ca partener-ul/a reprezinta o cale spre intelegerea sufletului celuilalt. Din piesa jucata, putem deduce scenariul si ideile filosofice ale regizorului. Psihologia lui Jung a fost imbibata de ideea cumva mistica a totalitatii, a intregului. Tot ce nu este constient, se afla undeva refulat in inconstient. Extremele au o contrapondere inconstienta de sens opus. E.g., un om bland are o “umbra” (un alt arhetip jungian) exacerbata si violenta. Animusul unei femei linistite este extrem de dinamic, iar aceasta caracteristica se va vedea din plin in partenerul ei. De aici si compatibilitatea temperamentelor hipocratice, pe care psihologia analitica le descrie in termeni substantial diferiti pe alocuri.
Dar capacitatea de a dezvolta o relatie psihologica de cuplu veritabila bate mult mai sus. In general, oamenii involuati spiritual vor actiona condusi de cerebel, sau - in termeni mai tehnici – de creierul visceral, cel care se ocupa de gestionarea instinctelor primare. La acestia, relatia va fi dominata de instinctul sexual primar (basic instinct), aflat pe acelasi palier cu foamea, setea si nevoia de securitate personala. De aceea acest tip de relatii este marcat de instabilitate, pentru ca odata pulsiunea consumata, hormonii ii vor mana pe protagonisti in alte directii decat unul spre celalalt.
La individul spiritualizat, relatia va fi condusa de centrii initiativei si al ratiunii, aflati in lobii frontali. Biochimic, acestia au nevoie de suficienta serotonina pentru a functiona. De aceea depresivii si nebunii nu pot relationa normal cu semenii lor. Hormonii si neurotransmitatorii care dau senzatii tari in varianta “basic instinct”, in principal adrenalina si dopamina, nu sunt faborabili relatiilor pe termen lung. Dar omul care are nevoie sa isi interiorizeze, sa isi asume la nivel spiritual experientele, va cauta sa se imbogateasca prin cunoasterea sufletului partenerului. Din perspectiva “basic instinct”, aceasta atitudine este pur si simplu de neinteles, pentru ca reprezinta o pierdere de vreme si intarzierea in dobandrea a ceea ce in mintea primitivului este obiectivul principal al relatiei: sexul.
Problema apare cand, din intamplare sau vreun alt motive, se incearca o relatie intre persoane apartinand categoriei opuse. In general, omul iesit din starea de bestialitate prin cugetare va fi vampirizat de “basic instinct”. El va incerca sa proiecteze bonomia sa asupra unei creaturi care este capabila sa joace pana la un punct rolul parteberului potrivit.
Ce am vrut sa spun in aceste randuri este ca teoria anima/ animus este aplicabila in cazul oamenilor, nu al bestiior.
Oricat de ciudat ar parea paragraful de mai sus (el poate fi rescris din perspectiva inversa, adica a femeii care doreste doar un cont in banca de la un barbat), el exprima mesajul tacit al persoanei care intra intr-o relatie fara repere clare, condus doar de instincte. In general, cei mai multi oameni prin bresa asta intra in casatorie. Romantismul este bun in cadrul unei relatii sanatoase, inclusiv sub aspect social. Ce iese de acolo, prezinta un grad de risc ridicat. Nu sunt demodat, din contora, sunt chiar avangardist, dar pur si simplu cu anumite lucruri nu e bine sa te joci.
Una din consecintele logice ale teoriei arhetipului anima/animus este ca partener-ul/a reprezinta o cale spre intelegerea sufletului celuilalt. Din piesa jucata, putem deduce scenariul si ideile filosofice ale regizorului. Psihologia lui Jung a fost imbibata de ideea cumva mistica a totalitatii, a intregului. Tot ce nu este constient, se afla undeva refulat in inconstient. Extremele au o contrapondere inconstienta de sens opus. E.g., un om bland are o “umbra” (un alt arhetip jungian) exacerbata si violenta. Animusul unei femei linistite este extrem de dinamic, iar aceasta caracteristica se va vedea din plin in partenerul ei. De aici si compatibilitatea temperamentelor hipocratice, pe care psihologia analitica le descrie in termeni substantial diferiti pe alocuri.
Dar capacitatea de a dezvolta o relatie psihologica de cuplu veritabila bate mult mai sus. In general, oamenii involuati spiritual vor actiona condusi de cerebel, sau - in termeni mai tehnici – de creierul visceral, cel care se ocupa de gestionarea instinctelor primare. La acestia, relatia va fi dominata de instinctul sexual primar (basic instinct), aflat pe acelasi palier cu foamea, setea si nevoia de securitate personala. De aceea acest tip de relatii este marcat de instabilitate, pentru ca odata pulsiunea consumata, hormonii ii vor mana pe protagonisti in alte directii decat unul spre celalalt.
La individul spiritualizat, relatia va fi condusa de centrii initiativei si al ratiunii, aflati in lobii frontali. Biochimic, acestia au nevoie de suficienta serotonina pentru a functiona. De aceea depresivii si nebunii nu pot relationa normal cu semenii lor. Hormonii si neurotransmitatorii care dau senzatii tari in varianta “basic instinct”, in principal adrenalina si dopamina, nu sunt faborabili relatiilor pe termen lung. Dar omul care are nevoie sa isi interiorizeze, sa isi asume la nivel spiritual experientele, va cauta sa se imbogateasca prin cunoasterea sufletului partenerului. Din perspectiva “basic instinct”, aceasta atitudine este pur si simplu de neinteles, pentru ca reprezinta o pierdere de vreme si intarzierea in dobandrea a ceea ce in mintea primitivului este obiectivul principal al relatiei: sexul.
Problema apare cand, din intamplare sau vreun alt motive, se incearca o relatie intre persoane apartinand categoriei opuse. In general, omul iesit din starea de bestialitate prin cugetare va fi vampirizat de “basic instinct”. El va incerca sa proiecteze bonomia sa asupra unei creaturi care este capabila sa joace pana la un punct rolul parteberului potrivit.
Ce am vrut sa spun in aceste randuri este ca teoria anima/ animus este aplicabila in cazul oamenilor, nu al bestiior.
sâmbătă, 21 august 2010
Vindecarea animei
Pentru ca nu a gasit, probabil, o cale mai buna de a explica dinamica unor fenomene complexe care se manifesta in cadrul unei relatii de cuplu, Jung a reinventat 2 arhetipuri: anima si animus. Anima ar fi partea feminina din sufletul barbatului iar animusul cea masculina din cel al femeii. Aceste concepte au fost cumva necesare tocmai pentru a explica jocul proiectiilor psihologice de care aminteam.
Eu vorbesc de vindecarea animei pentru ca nu sunt femeie, deci un am posibilitatea experimatarii imediate a animusului. Vorbeam despre “teatrul copilariei” pe care tindem sa il recream in relatiile noastre. Personajele principale sunt 3 in acest caz: eu, anima si si partenera (apicati simetric la femei). Deci, anima se va proiecta in celalalt, iar eu, in prima faza, ma voi confrunta cu propriile mele imagouri. Mai mult decat atat, instante psihice vor intra in joc pentru a ma manipula atat pe mine cat si pe sotie, astfel incat teatrul sa fie asa cum il stiam eu.
E.g., au am crescut intr-o familie oarecum tipica pentru vremurile comuniste si agnostice: un tata dur, o mama care a muncit toata viata fara repaus, adica fara sambata fara duminica. Tata ne batea pe toti, mai ales pe mine LOL, iar mama scapa cum putea. Ratiuni de ordin economic faceau aproape imposibila o evadare a femeii din situatiile de genul acesta. Si atunci femeile se adaptau si luptau cum puteau. Copiii, martorii inerenti. Probabil ca dincolo de anumite inclinatii genetice, am preluat inconstient modelul (anti-)cultural din familie, am devenit o persoana mai dura, fara a-mi boxa prietenele, insa agresivitatea refulata se simtea.
De aici si pana la a atrage fete care crescusera la randul lor in familii mai putin organizate si cu tati mai duri nu a fost nici macar un pas, a fost ceva spontan. Problema are doua fatete in astfel de situatii: doi indivizi fixati la traumele copilariei intra intr-o lupa tacita pentru ca teatrul din amintiri sa prinda viata in regia lor, adica fiecare dintre cei 2 vrea sa fie regizorul.
Consecutiv fazei proiective a relatiei, odata cu topirea iluziei arhetipului, urmeaza confruntarea cu eul real al celuilalt. Si sigur ca animusul seamana cu ecranul la fel ca la cinematograf. Daca opresti proiectia, probabil ca nu vei fi foarte entuziasmat de ecranul mare si alb, ti se va parea searbad. In acest moment, omul involuat spiritual, va considera ca filmul s-a terminat si va merge in cautarea altui cinematograf. Avem astfel o majoritate condusa de proiectii si de afect, trecand rapid de la o pasiune la alta. Sunt destule situatii in care aceasta se intampla dupa casatorie, din nefericire.
De aici ciclicitatea de care discutam intr-o postare anterioara, pentru ca este un cerc vazut de sus. Insa din lateral, este o spirala descendenta. Ce putem face pentru a rupe sirul si a nu mai fi robii unor programari defectuoase din copilarie?
Sincer, in acest moment, nu stiu daca intrebarea nu este decat simpla retorica si ca in realitate exista un soi de fatalism in orbita pe care am fost lansati. Voi incerca sa abordez aceasta intrebare in postarile viitoare, dar invit pe oricine are un cuvant de spus pe aceasta tema sa ne impartaseasca din experienta proprie.
Eu vorbesc de vindecarea animei pentru ca nu sunt femeie, deci un am posibilitatea experimatarii imediate a animusului. Vorbeam despre “teatrul copilariei” pe care tindem sa il recream in relatiile noastre. Personajele principale sunt 3 in acest caz: eu, anima si si partenera (apicati simetric la femei). Deci, anima se va proiecta in celalalt, iar eu, in prima faza, ma voi confrunta cu propriile mele imagouri. Mai mult decat atat, instante psihice vor intra in joc pentru a ma manipula atat pe mine cat si pe sotie, astfel incat teatrul sa fie asa cum il stiam eu.
E.g., au am crescut intr-o familie oarecum tipica pentru vremurile comuniste si agnostice: un tata dur, o mama care a muncit toata viata fara repaus, adica fara sambata fara duminica. Tata ne batea pe toti, mai ales pe mine LOL, iar mama scapa cum putea. Ratiuni de ordin economic faceau aproape imposibila o evadare a femeii din situatiile de genul acesta. Si atunci femeile se adaptau si luptau cum puteau. Copiii, martorii inerenti. Probabil ca dincolo de anumite inclinatii genetice, am preluat inconstient modelul (anti-)cultural din familie, am devenit o persoana mai dura, fara a-mi boxa prietenele, insa agresivitatea refulata se simtea.
De aici si pana la a atrage fete care crescusera la randul lor in familii mai putin organizate si cu tati mai duri nu a fost nici macar un pas, a fost ceva spontan. Problema are doua fatete in astfel de situatii: doi indivizi fixati la traumele copilariei intra intr-o lupa tacita pentru ca teatrul din amintiri sa prinda viata in regia lor, adica fiecare dintre cei 2 vrea sa fie regizorul.
Consecutiv fazei proiective a relatiei, odata cu topirea iluziei arhetipului, urmeaza confruntarea cu eul real al celuilalt. Si sigur ca animusul seamana cu ecranul la fel ca la cinematograf. Daca opresti proiectia, probabil ca nu vei fi foarte entuziasmat de ecranul mare si alb, ti se va parea searbad. In acest moment, omul involuat spiritual, va considera ca filmul s-a terminat si va merge in cautarea altui cinematograf. Avem astfel o majoritate condusa de proiectii si de afect, trecand rapid de la o pasiune la alta. Sunt destule situatii in care aceasta se intampla dupa casatorie, din nefericire.
De aici ciclicitatea de care discutam intr-o postare anterioara, pentru ca este un cerc vazut de sus. Insa din lateral, este o spirala descendenta. Ce putem face pentru a rupe sirul si a nu mai fi robii unor programari defectuoase din copilarie?
Sincer, in acest moment, nu stiu daca intrebarea nu este decat simpla retorica si ca in realitate exista un soi de fatalism in orbita pe care am fost lansati. Voi incerca sa abordez aceasta intrebare in postarile viitoare, dar invit pe oricine are un cuvant de spus pe aceasta tema sa ne impartaseasca din experienta proprie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)