Ma pregatisem pentru partea a 2-a a expunerii unei conceptii particulare asupra psihologiei cuplului. Ca o paranteza, in postarea urmatoare voi puncta aspecte extrem de interesante, esentiale, in legatura cu subiectul respectiv. Din nefericire, un eveniment trist petrecut saptamana aceasta ma determina sa revin asupra unei tematici pe care am tot dezbatut-o pe blogurile si forumurile mele: depresia.
Spuneam ca depresia trebuie inteleasa ca o stare diferita de pesimism, in pofida faptului ca cele doua se intrepatrund pe alocuri. Voi incerca sa explic, pe scurt, de ce depresia este o boala ca orice boala si ca ea poate fi tratata in zilele noastre cu mult succes, in vreme ce cu pesimismul e o alta poveste, pe care poate o voi aborda in viitor.
In linii generale, in Romania oamenii nu sunt obisnuiti nici sa recunoasca depresia – in cazul lor sau al altora -, nici sa apeleze la ajutor specializat cand aceasta isi arata coltii. Explicatii pentru aceasta stare de fapt putem gasi o sumedenie, insa probabil ca primeaza lipsa educatiei specifice si, cred ca mai important, frica de stigmatizare, dupa ipotetica luare in evidenta in cadrul unui serviciu psihiatric. Asa ca omul stresat si deprimat, mai ales in aceste vremuri tulburi, duce adesea singur o lupta inegala cu un inamic mult mai puternic decat el si mai ales perfid, inamicul.
Cu catva timp in urma, un amic se tot plangea de diverse simptome neplacute, somatice. Dupa ce toate analizele i-au iesit bune, medicul a sugerat ca in spatele manifestarilor nedorite ale bolii s-ar putea afla probleme de ordin nervos, mai précis psihiatrice. Dar amicul meu a fost foarte fericit ca nu e bolnav, pentru ca partea cu nervii i se parea ceva nesemnificativ, ceva care nu ar avea cum sa il afecteze. Cam asta e conceptia generala. Insa de fapt capul e cel mai greu de tratat si multe boli fizice chiar de acolo incep.
Nu o cunosc pe Madalina Manole, nu ii cunosc muzica, dar m-a frapat faptul ca era vazuta ca o femeie de succes si ca aparent a fost pe picioare pana in seara dezastrului. Apoi am citit prin presa diverse opinii ale prietenilor ei care spuneau ca asta e, a fost dreptul ei sa isi ia viata.
Inainte sa ma mut din Bucuresti, un vecin de apartament – locuiam la etajul 6 – a sarit intr-o seara pe geam, pur si simplu in timp ce vorbea cu sotia; era un om linistit si muncitor. Bun, te intrebi, oare ce anume a facut ca acesti oameni sa se decida sa isi puna capat zilelor dintr-o data? Oare chiar apare un moment ca nu te mai poti controla? Banuiesc ca gandul acesta ii macina sau sperie pe multi.
Biserica in mod traditional considera ca sinucigasii i-au intors spatele lui Dumnezeu si, in consecinta, cel mai adesea le refuza serviciul religios de inmormantare. As vrea sa intelegem ca biserica nu ar putea sa aiba alta pozitie oficiala, pentru ca sinuciderea (ca si divortul) au un grad de contagiozitate ridicat, deci avem de-a face cu o incercare de a stopa din fasa o posibila epidemie de suicid.
Insa ce le este greu celor care ii judeca sau blameaza pe sinucigasi este faptul ca actul sinuciderii este un accident, intr-un fel similar cu orice alt accident, e.g., cel rutier. As dori sa dealiez cateva aspecte care reliefeaza acest adevar:
1. Starea de depresie se instaleaza in ani de zile. Factorii care favorizeaza dezvoltarea depresiei sunt diversi, incepand de la atitudinea pesimista fata de lume (in sensul de “cosmos”, World), continuand cu stilul de viata (sedentarism, alimentatie) si trecand prin tot felul de probleme: financiare, familiale etc. Semnele timpurii ale viitoarei depresii sunt discrete, tin de functiile aperceptive in primul rand, se poate remarca o deteriorare usoare a acestora, scad capacitatea de discernamant (tine de gandire), memoria, afectul (devine anergic), vointa poate fi slabita, bineinteles toate raportate le nivelul obisnuit al persoanei respective. O depresie netratata sau incorect tratata, poate aduce primele semne de dementa dupa circa 10 ani de la primele simptome (nu dau referinte bibliografie, e totusi un eseu). Nu in ultimul rand, gradul de insertie sociala este un indicator major al starii de sanatate mentala a unei persoane.
Regimurile alimentare unilaterale, dietele dupa ureche, un ritm haotic de viata dezechilibreaza biochimia creierului si favorizeaza depresia. Cresterea colesterolului, a glicemiei (o stare pre-diabetica) sunt factori etiologici dar si consecinte in cazul depresiei. Serotonina se sintetizeaza din triptofan si vitamina B6, dar in acest mecanism intra si forma activa a hormonului tiroidian (t3) si vitamina B12, deci atentie vegetarieni!
2. Cand semenele depresiei au devenit vizibile, cel mai adesea avem acest istoric lung al incubatiei bolii. Din acest moment, este vital ca bolnavul sa fie pus sub medicatie si tinut sub observatie. Statistic vorbind, in prima luna de tratament cu antidepresive, au loc cele mai multe sinucideri. Nu s-a dovedit pana acum in ce masura acestea ar avea vreo legatura cu medicatia insasi sau cu stadiul avansat al bolii, insa este posibil ca medicatia sa joace un rol in aceste cazuri (companiile farmaceutice si medicina alopata vor nega vehement orice legatura, oare ce de ? :D )
Este foarte posibil (de fapt chiar probabil) ca in aceasta perioada sa aiba loc pusee depresive de o intensitate deosebita. Multe antidepresive clasice au ca efect secundar scaderea presiunii arteriale, probabil ca la inceput, pana sa se adapteze cu medicatia, creierul nu se iriga la fel de bine ca inainte, de aici o posibila explicatie.
Madalina se pare ca avusese cu catva putin timp inainte o alta tentativa de suicid, posibil sa se fi aflat in prima luna de medicatie antidepresiva, deci ar fi vorba si de o neglijenta din partea celor care i-ar fi administrat tratamentul. Daca dupa prima tentativa nu a fost pusa sub tratament, cu atat mai grav!
Trebuie inteles ca in aceasta perioada pot aparea momente in care bolnavul sa incerce sa se sinucida fara a fi constient de aceasta, e un fel de forta mai presus de el (pentru chitibusari: va puteti duce la teoria economica a lui Freud, la thanatos, ar fi o explicatie). Daca persoana in cauza depaseste cu bine aceste momente, boala este invinsa si are toate sansele ca sa nu mai aiba vreodata ganduri sinucigase (bineinteles, tratamentul trebuie urmat dupa sfatul medicului).
3. Psihoterapia in orice faza a bolii constituie un mare avantaj si ofera sanse sporite pentru iesirea rapida din vrie. Personal, recomand compania prietenilor optimisti, o relaxare in aspectele existentiale si reevaluarea axiologica a vietii (incercati stilul de viata minimalist si veti intelege ce vreau sa spun).
In concluzie, Madalina a avut o lunga perioada de declin sufletesc, ma refer la nivelul perceptiei asupra vietii si asupra propriei ei persoane. Se pare ca anumite diete stricte au agravat nivelul depresiei si au grabit instalarea patologica a acesteia. Din nefericire, cei din anturajul ei nu au avut flerul de a citi dezamagirea din sufletul ei. Lipsa unui tratament adecvat sau a supravegherii calificate dupa prima tentativa de suicid sunt impardonabile pentru profesionistii care ar fi trebuit sa se ocupe de ea.
Madalina a trecut in eternitate ca un mare semn de intrebare, scris zidurile unei societati corupte, sau pe aburul framantarilor noastre vremelnice. Din pacate, se dovedeste ca si de aceasta data tragedia putea fi prevenita prin profesionalismul, grija si dragostea celor din jurul ei.
