joi, 28 octombrie 2010

Chimia salveaza Romania

Da, credeam ca va dura o vesnicie pana cand prevederile din codex alimentarius vor fi transpuse in practica, dar iata ca merge mai repede. Poate stirea aceasta vi se pare insignifianta, insa yo zic sa va mai ganditi la implicatiile ei:

Oficialii Uniunii Europene le-au pus gând rău medicamentelor naturiste. Din luna aprilie, anul următor, medicamentele pe bază de plante ar putea fi interzise în statele din UE.

Începând cu data de 1 aprilie 2011, medicamentele naturiste ar putea dispărea din farmacii, iar medicilor le va fi interzis să le mai prescrie. Potrivit directivei, produsele de acest tip trebuie să treacă prin aceleaşi procedure ca şi cele farmaceutice, fără să se ţină cont dacă plantele au fost folosite fără probleme chiar şi o sută de ani.

Presa din Statele Unite, unde este o situaţie asemănătoare, scrie că marile companii sunt pe punctul de a pierde bătălia împotriva ordonanţei care interzice medicamentele pe bază de plante, fiindu-le ‘furată oamenilor şi puţina sănătate care le-a mai rămas'.

4 comentarii:

  1. hm interesant... dar ce este cu codex alimentarius, ce prevede? si tu ce crezi despre asta?

    RăspundețiȘtergere
  2. hey, stranger, esti sigur ca nu esti shrink? :) despre codexu' asta am discutat destul de mult in grupul de pe facebook. esti invitat sa ni te alaturi. cred ca gasesti destul de mult material pe net pe tema asta. oricum, "stirea" asta era mai mult despre medicamentele homeopatice si doar prin ricoseu despre codex. gugleshte dupa "codex alimentarius" eventual in combinatie cu termeni gen "conspiracy", "rockefeller" etc. vei gasi muuuuuulte lucruri interesante cu ajutorul fratelui cel mare gogu (asa il alintam noi pe google, care oricum stie mai mult(e) despre noi decat oricine pe pamantu' asta LOL).

    RăspundețiȘtergere
  3. problema e ca, in ce priveste medicamentele, companiile farmaceutice modifica articolele stiintifice autentice, subliniind niste capacitati false ale acestora, iar medicii sunt influentati atunci cand prescriu tratamentele, intrucat rareori le mai consulta pe cele originale. ca urmare, efectele secundare reale, care sunt multe si neplacute, sunt ignorate si neprevazute initial.

    RăspundețiȘtergere
  4. bine, asta sa zicem ca ar fi o problema interna a aliantei medico-farmaceutice, insa povestea asta cu codexu' e mai complexa, pentru ca va interzice omului de rand chestii naturale, ceea ce in opinia mea e extrem de inoportun.

    cu alte cuvinte, care se lasa chimizat, problema lui, dar sa-i lase in pace pe cei care prefera un stil de viata mai aproape de natura.

    RăspundețiȘtergere