De la Socrate la Maslow

Istoric vorbind, psihologia s-a nascut odata cu filosofia si a fost apanajul acesteia vreme de milenii. Filosofia insasi a luat nastere ca o incercare de raspuns la problema mortii. De la Socrate, marea schimbare de paradigma in filosofie rezulta din trecerea de la preocuparea pentru cauzele care au generat existenta (arche-uri) la procesul de cunoastere insusi (epiestemologie), acesta fiind sensul expresiei atribuite lui Socrate “cunoaste-te pe tine insuti” (daca vrei sa cunosti lumea).

Pentru Platon, cunoasterea este un proces de reamintire a unor realitati anterioare prin “anamnesis”. Sufletul are o existenta atemporala, insa nu in mod necesar ontologica, ci mai mult abstracta, privita din perspectiva metodologica. Sufletul este captiv in lumea materiala, pe peretele careia se proiecteaza umbra obiectelor in lumina adevaratei realitati, cea metafizica. Astfel, cunoasterea este limitata si imperfecta, simturile sunt inselatoare si duc la o cunoastere partiala (doxa).

Aristotel aduce realitatea transcedentala in interiorul obiectelor, aceasta fiiind esenta lucrurilor. Asftel, nu putem accede la substanta unui obiect, ci doar la manifestarea acestuia, prin “fenomen”. Aceeasi dualitate platonica, doar ca adusa in obiectul insusi de data aceasta. Aparenta este cunoscuta prin simturi, esenta prin “episteme”.

Odata cu iluminismul si renasterea stiintifica, sufletul devine si el obiectul unei stiinte, psihologia (psuche + logos). G. W. Leibniz este intr-un fel precursoul unor idei psihanalitice de mai tarziu in “Monadologia” sa, prin introducerea conceptului de “mici perceptii” subliminale. Scoala franceza precede asociotionismul si pavlovismul prin T. Ribot si Gustave Le Bon.

Dar psihologia avea sa isi capete pe deplin statutul de stiinta doar cu activitatea si opera controversatului S. Freud. Psihalanliza a fost putin inteleasa la vremea ei, probabil la fel de putin este inteleasa si in zilele noastre. Freud a avut ambitiosul obiectiv de a accede in strafundurile psihicului uman prin intermediul metodelor dezvoltate in scoala sa psihanalitica.

Teoria psihanalitica a evoluat atat in timpul vietii lui Freud cat si dupa aceea. In esenta, psihanalistii considera ca sinele uman e structurat pe compartimente, in principiu inconstient, subconstient si constient. Eu-ul este un factor integrativ, indeplinind un rol de sinteza asociat constientului, dar supus deopotriva fortelor inconstiente, care reprezinta partea ascunsa a “aisbergului” cu care poate fi asemanat sufletul omenesc. Problemele psihice apar din cauza unor refulari, care pot fi procese automate (suprimare) sau desfasurate sub presiunea instantei morale interiorizate (Supra-Eu), reprimate. In cadrul unor experimente faimoase, Freud a dovedit ca omul actioneaza sub impulsul unor forte inconstiente, insa fara ca subiectul sa realizeze acest lucru.

Pe linia freudista merge psihologia analitica intemeiata de C.G Jung, care deschide insa noi perspective spirituale scolii psihanalitice. Fost elev a lui Freud, Jung devine dizident si isi intemeiaza propria scoala.

Behavioristii readuc omul la psihologia animalului, desfiintand veriga inconstientului pe lantul stimul – raspuns. Filosofic, behavioristii sunt senzualisti, iar teoriile lor despre educatie sunt destul de inrudite cu tehnicile de dresaj. De fapt, daca psihanaliza pune accetul pe inconstient, behaviorismul se centreaza pe comportament, pe observabil si masurabil.

Umanismul, cea de-a 3-a forta in psihologie intra cu autoritate in psihologie prin publicarea lucrarii lui A. Maslow: “Motivatie si Personalitate”, in 1954. Interesant la Maslow este faptul ca el nu a fost atat de interesat de patologie, cercetarea lui axandu-se pe indivizii de succes. Terapia pe care o dezvolta acesta este centrata pe client (nu pe societate, nu pe familie etc.) si este mai degraba teleologica, orientata spre viitor, fata de psihanaliza care se preocupa mai mult de traume si de trecut. Ii datoram lui Maslow celebra piramida a trebuintelor umane, care are in varf nevoia de auto-realizare.

Aceasta scurta trecere in revista a evolutiei psihologiei are ca scop intelegerea fortelor care au stat la baza celei de-a 4-a forte in psihologie, anume transpersonalismul. De asemenea, as dori sa discutam teoriile psihologiei seculare in legatura cu psihologia crestina.