Vindecarea animei

Pentru ca nu a gasit, probabil, o cale mai buna de a explica dinamica unor fenomene complexe care se manifesta in cadrul unei relatii de cuplu, Jung a reinventat 2 arhetipuri: anima si animus. Anima ar fi partea feminina din sufletul barbatului iar animusul cea masculina din cel al femeii. Aceste concepte au fost cumva necesare tocmai pentru a explica jocul proiectiilor psihologice de care aminteam.

Eu vorbesc de vindecarea animei pentru ca nu sunt femeie, deci un am posibilitatea experimatarii imediate a animusului. Vorbeam despre “teatrul copilariei” pe care tindem sa il recream in relatiile noastre. Personajele principale sunt 3 in acest caz: eu, anima si si partenera (apicati simetric la femei). Deci, anima se va proiecta in celalalt, iar eu, in prima faza, ma voi confrunta cu propriile mele imagouri. Mai mult decat atat, instante psihice vor intra in joc pentru a ma manipula atat pe mine cat si pe sotie, astfel incat teatrul sa fie asa cum il stiam eu.

E.g., au am crescut intr-o familie oarecum tipica pentru vremurile comuniste si agnostice: un tata dur, o mama care a muncit toata viata fara repaus, adica fara sambata fara duminica. Tata ne batea pe toti, mai ales pe mine LOL, iar mama scapa cum putea. Ratiuni de ordin economic faceau aproape imposibila o evadare a femeii din situatiile de genul acesta. Si atunci femeile se adaptau si luptau cum puteau. Copiii, martorii inerenti. Probabil ca dincolo de anumite inclinatii genetice, am preluat inconstient modelul (anti-)cultural din familie, am devenit o persoana mai dura, fara a-mi boxa prietenele, insa agresivitatea refulata se simtea.

De aici si pana la a atrage fete care crescusera la randul lor in familii mai putin organizate si cu tati mai duri nu a fost nici macar un pas, a fost ceva spontan. Problema are doua fatete in astfel de situatii: doi indivizi fixati la traumele copilariei intra intr-o lupa tacita pentru ca teatrul din amintiri sa prinda viata in regia lor, adica fiecare dintre cei 2 vrea sa fie regizorul.

Consecutiv fazei proiective a relatiei, odata cu topirea iluziei arhetipului, urmeaza confruntarea cu eul real al celuilalt. Si sigur ca animusul seamana cu ecranul la fel ca la cinematograf. Daca opresti proiectia, probabil ca nu vei fi foarte entuziasmat de ecranul mare si alb, ti se va parea searbad. In acest moment, omul involuat spiritual, va considera ca filmul s-a terminat si va merge in cautarea altui cinematograf. Avem astfel o majoritate condusa de proiectii si de afect, trecand rapid de la o pasiune la alta. Sunt destule situatii in care aceasta se intampla dupa casatorie, din nefericire.

De aici ciclicitatea de care discutam intr-o postare anterioara, pentru ca este un cerc vazut de sus. Insa din lateral, este o spirala descendenta. Ce putem face pentru a rupe sirul si a nu mai fi robii unor programari defectuoase din copilarie?

Sincer, in acest moment, nu stiu daca intrebarea nu este decat simpla retorica si ca in realitate exista un soi de fatalism in orbita pe care am fost lansati. Voi incerca sa abordez aceasta intrebare in postarile viitoare, dar invit pe oricine are un cuvant de spus pe aceasta tema sa ne impartaseasca din experienta proprie.