miercuri, 23 martie 2011

100 de milioane de paini

Intr-una din postarile anterioare aminteam de jerfta adusa de Cain ca un substitut al mielului, cum adica adeptii pozitivismului logic sustin ca stiinta avea nevoie de o asemena crima, inerenta progresului tehnologic. Prima data cand am auzit aceasta teorie am ras, dupa care m-am intristat, pentru ca exista evidente ca sustinatorii ei nu glumesc. Conceptia asta ca cel mai tare sau viclean il rapune pe cel slab sau naiv nu vine doar de la Darwin, are un traseu care trece pe la Machiavelli, Faust si merge adanc in traditia antica. Nazismul nu e singura ideologie recenta care s-a hranit cu sangele lui Abel. Exista in istoria lumii acest fir dublu a a doua filosofii in conflict, a salvarii prin faptele omului versus credinta intr-un Mantuitor.

Vremurile pe care le traim nu lasa loc de prea mult dubiu cu privire la filosofia dominanta, indiferent ca aceasta s-ar disimula si in spatele unor religii : omul a invins, este o chestiune de timp pana mantuirea din conditia de muritor va fi depasita prin stiinta. Pretul, nesemnificativ in raport cu un obiectiv atat de mare, moartea lui Abel.

Desigur ca multi dintre noi traim intr-o tara civilizata, in care exploatarea resurselor din zonele mai putin dezvoltate este de la sine inteleasa. Ne place gustul fructelor culese prin cine stie ce tara saraca de un amarat platit cu cativa centi pe ora. Nu concepem ca am putea ramane fara benzina sau motorina pentru automobilele noastre, pana vom gasi un alt combustibil pentru propulsia lor. Sigur ca ne pare rau pentru victimele colaterale din razboaiele purtate pentru mentinerea acestora la un pret accesibil, insa nu le putem ajuta prea mult, au avut ghinion ca s-au nascut in tarile lor subdezvoltate. Avem o simpatie pentru acesti oameni si uneori ne linistim constiinta inaltand rugaciuni de fatada pentru ei.

De cateva zile, Vestul civilizat da cu bombe in Libia ca sa ii aduca pe conducatorii tarii pe calea cea buna. Ca sa salveze 1.000 de demonstranti, mantuitorii din vest omoara 2.000 de civili nevinovati, simpla matematica, victime colaterale. O racheta tomahawk costa circa 1.000.000 de dolari. De la inceperea campaniei, au fost aruncate peste 100 de rachete, deci s-au cheltuit peste 100 de milioane deja in acest razboi, fara a mai lua in calcul multe alte costuri.

Ma gandeam, ce ar fi fost daca in Africa ar fi fost « aruncate » 100.000.000 de milioane de paini ? Ei da, sunt naiv, stiu, painile nu aduc petrol. Asa e, poate Abel trebuie sa moara. Habar n’am cat de bun sau rau de Gaddafi, as zice ca pare un om mai curand rau dupa standardele vestului, nu cred ca el e Abel, dar cred ca fiecare om nevinovat care sufera cea mai mica zgarietura din cauza agresorilor e o pata pe obrazul celor care sponsorizeaza razboiul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu