Dresorul de pisici

Ma tot bate un gand de ceva vreme: sa devin PhD in psihologie transpersonala, dar costa cam mult :(( Pana atunci, m-am gandit sa shiftez pe psihologia pisicii. Nu ca aceasta ar fi mai putin pretentioasa, dar ai mei imi zic ca as putea deveni dresor de pisici. Sa nu credeti ca psihologia animalelor e un lucru de nimic. E.g., Gustave LeBon, corifeu al psihologiei moderne si un fondator de a 2-a generatie a sociologiei, a scris un manual de psihologia calului inainte de a se dedica studiului primatelor evoluate, pardon omului.

De Gourmet, motanul meu v-am mai povestit. Un roscovan cu o coada destul de stufoasa, nu chiar de vulpe, dar pe aproape. Problema lui Gourmet este ca in ultimul an a devenit un motan vagabond, vine acasa doar pentru a primi de mancare. Pana si de asta uita de multe ori. Il fascineaza vegetatia din jurul casei, pasarelele si soarecii pe care ii mai prinde pe afara. Ieri a prins un soarece (el stie unde... dar era noapte) si dimineata a venit mandru cu el in gheare sa ni-l arate

Salbaticirea lui Gourmet a fost progresiva, un proces care a durat vreo 2 ani. Dar situatia a fost agravata de o criza provocata de venirea unei rivale, o pisicuta care are acum vreo 3 luni, Pirattella. De fapt, cand am luat-o pe Pirattella, n-am stiut ca e pisicuta si i-am zis Pirat, pentru ca asa o numeau cei la casa carora venise pe lume.

Ei, si Pirattella, ca orice pisicuta care se respecta, a cam luat casa in stapanire, lucru care nu a fost deloc pe placul lui Gourmet. Poate va voi postesti vreodata cat de simpatica este Pirattella, ca un personaj coborat din desene animate. Deocamdata ramanem la povestea lui Gourmet.

Pentru irascibilitatea aparent incurabila de care da dovada in ultima vreme, am ajuns sa ii spunem Urangutanu’, pentru ca apare la geamuri si face grimase ca un urangutan. Am incercat multe metode, multe sugerate de prieteni care aveau mai multa experienta cu felinele, pentru a-l determina pe Urangutanu’ sa revina in casa ca la el acasa, dar el nimic, ii place sa umble hai-hui pe afara.

Cred ca la un moment dat am devenit destul de nervos din cauza ca se dovedea atat de refractar la dovezile noastre de bunavointa. Intr-o zi, suparat ca ploua si nu voia sa intre in casa, am iesit dupa el, iar el statea la adapost sub masinile parcate. “Ce faci mai prostovanule aici”, l’am interpelat eu. Gurmet, cu fata aia a lui de smecher si cu nasucul lui roz, si-a arcuit spinarea si a inceput sa imi dea tarcoale, o tactica a lui de a ma vraji, atunci cand vrea sa primeasca mancare. « Nu primesti nimic prostovane, stai afara daca esti fraier ! » mi-am continuat discursul. El, nimic, ‘ronrona’ si mai tare, ca deh, chiar ii era foame. Iar eu eram chiar suparat pe escapadele lui din ce in ce mai dese si mai lungi si ma gandeam sa ii dau o lectie, sa il infometez un pic.

La un moment dat, am avut un fel de idee traznita : parca in locul lui Gourmet ma vedeam pe mine, la fel de « dispus » in a intelege intentiile bune ale celor din jurul meu, si mai ales ale lui Dumnezeu. Mi-am pus intrebarea daca nu cumva, mi s-a intamplat vreodata sa ma victimizez si sa fac pe omul pios doar cand am nevoie de ceva. Va marturisesc ca aceasta strafulgerare, care a tinut doar o clipita, m-a facut sa-mi reevaluez atitudinea fata de Gourmet, asa ca de acum niciodata nu ma mai gandesc sa il « ating » la mancare.

Dragi prieteni, sunt convins ca voi sunteti buni, nu aveti ganduri de a bantui in afara casei asa cum am eu, asa ca aveti un pic de condescendenta fata de mine !