vineri, 3 septembrie 2010

Merge si asa...

Prin anii ’70, povestea presedintele sectiei noastre sportive – un colonel fost campion la motociclism viteza -, un avion apartinand companiei Tarom s-a prabusit la Cluj. Colonelul, care avusese acces la datele cutiei negre, ne relata ultimul dialog dintre piloti, inainte ca avionul sa se zdrobeasca de pista de aterizare. Copilotul: “tovarase commandant, unghiul de aterizare este prea mare!”; comandantul: “stai linistit camarade, merge si asa!”. Si nu a mers… Evident, comandantul incalcase cu buna stiinta cateva reguli de baza ale aerodinamicii.

Am fost crescut intr-o societate in care “merge si asa” a fost o regula. Uneori mergea, de mai multe ori nu. Cand nu merge, nu este obligatoriu ca aeronava sa cada chiar atunci. Cateva aterizari zdruncinate care vor subrezi structura aparatului, si totul se va produce mai tarziu, dar tot ca o consecinta a lui “merge si asa”.

Vad oameni care cultiva in viata ceva dubios, si asteapta sa culeaga lauri si glorie. Daca un fermier ar proceda in modul acesta, cultivand cartofi toamna, iar primavara s-ar astepta sa culeaga portocale, toata lumea ar zice ca e nebun. Cand vine vorba de noi, nu se mai pune. Legea aceasta a fermei functioneaza cu o precizie la fel de mare in domeniul lumii nevazute, ca si in cel fizic.

Cati dintre sotii/ sotiile celor care au ajuns sa aiba probleme sufletesti au (avut) curajul sa isi recunoasca "aportul" (la acestea) ? Dragi prieteni, vina o poarta mortul, asta e traditie la romani, merge si asa, stiu. Cine se apuca sa zideasca un turn pe nisip si se asteapta ca acesta sa mai si reziste in timp, este cel putin prost.

Te supara cei de acasa? Nu-i nimic, ai solutia dedublarii la indemana. Daca masca e ok, ce mai conteaza ca interiorul este murdar? Ati auzit de preoti sau persoane respectabile ca au in trecut cazuri de pedofilie sau de mare imoralitate? Poate prea multe in ultima vreme ? Dar ei umbla cu poale lungi si filacterii, cum ar putea sa greseasca ? Gresiti suntem noi, care deschidem gura sa vorbim despre aceste lucruri.

Copilul tau sufera de lipsa ta, care esti prea ocupat in a-i schimba in bine pe ceilalti? Ei, dar el are sansa de a creste intr-o familie crestina, pe care altii nu o au. Cum, cand a ajuns adolescent s-a apucat de droguri sau s-a implicat in activitati de tip infractional? Sau nu vrea sa mai auda de biserica? Pai cum se poate, ca doar familia noastra este una din cele mai crestine din cartier.

Sau te-a lovit dintr-o data o boala fara ca tu sa ai nicio vina, ai trait o viata fara prihana, n-ai consumat bauturi alcoolice, n-ai fumat, ai facut sport in fiecare zi, iar ei, bolii, i s-a pus pata pe tine, asa, din senin.

Da, prieteni, sunt multi care si-au “racit” gura sau au scris sute, mii de pagini pentru ca voi sa stiti care sunt principiile sanatoase in viata. Merge si fara ele, merge si asa, dar oare pentru cat timp ?

Si nu uitati prieteni, cunoasterea insasi are caracter proiectiv, noi nu vedem lumea asta cum este ea, ci cum suntem noi. E.g., daca veti vedea multa pornografie in jur sau pesimism, mai curand puneti-va problema cu privire la « cutia » din care ies acestea si daca nu cumva acesta se afla altundeva decat afara. Pentru cel curat, toate lucrurile sunt curate. Pentru mine, care am intrat uneori in aspecte pe care unii nu le vad atat de curate, acele lucruri sunt curate, pentru ca in mintea mea asta sunt, if you know what I mean.

Posibil sa iau o pauza cu postarile, pe unii poate i-am ofensat, pe altii i-am vexat. Lumea, in general, nu este pregatita pentru mesajul pe care il am eu de transmis. Unul din mentorii mei de seama, MD Robert Iacono a trecut la odihna in urma cu vreo 3 ani. Cred ca el a fost un personaj in adevaratul sens al cuvantului, mult mai controversat decat subsemnatul, tocmai datorita unor idei similare, asa ca eu sunt insignifiant fata de el.

4 comentarii:

  1. ca urmare, nu exista obiectivitate, ci obiectivitati... :P

    RăspundețiȘtergere
  2. dupa diada obiectiv-subiectiv se ascund multi adepti ai relativismului. n-am inteles insa de unde se poate deduce deduce existenta obiectivitatilor din ce am scris eu. details pls.

    RăspundețiȘtergere
  3. pai, ...`noi nu vedem lumea asta cum este ea, ci cum o vedem noi`. adica, pana la urma subiectivismul ala, nu e altceva decat un obiectivism impregnat de `eu` si proiectiile lui in si relativ la context. caci, cine spune ori da masura in toate?! cine si ce e etalonul?! pana la urma, oricat de mult ar reusi cineva sa se detaseze de o situatie, gestioneaza asta tot in felul sau, propriu, unic. pt ca atasarea, cat si detasarea noastra de o situatie, placuta ori ingrata, reprezinta, de fapt, consecinta asocierii in mintea noastra, a propriei identitati cu situatia respectiva. cand o situatie sau o stare, de care mintea s-a atasat si cu care s-a identificat, se schimba sau dispare, mintea pare sa nu accepte acest lucru, agatandu-se de starea care dispare si se opune schimbarii. dar asta devine `realitate`, realitatea noastra, singura pe care parem a o stii si in care suntem impotmoliti, insa ne straduim in modul propriu de intelegere a o confrunta.
    noroc, insa, ca in anumite situatii - cele ingrate -, nimic nu dureaza, fiindca lucrurile iau sfarsit, se transforma sau sufera o schimbare de polaritate.

    nu stiu ce-mi venii si cum am ajuns sa spun asta! :P

    RăspundețiȘtergere
  4. asociarea asta nu este contingenta, lucrurile exista si fara sa le asociem sau cunoastem ;) subiectivismul reprezinta o asimilare a unor continuturi obiective, externe - e adevarat -, dar cunoasterea presupune o oarecare acuratete in cadrul acestul proces. daca, de ex. vezi musca albina, inseamna ca ai o problema, in afara cazului in care te-ai drogat prea mult :D

    RăspundețiȘtergere