Am urmărit acum pe France 2 Ceremonia Aniversării Debarcării din Normandia din WW2, o veritabilă "masă a bogaţilor", nu doar a învingătorilor. M-am întrebat: de ce nu stă şi România la această masă? Doar pentru că e o ţară prea mică? În fond, sânge românesc a curs şi pe frontul de Răsărit şi pe cel din Vest, după 23 august '44. Antecesorii noştri au murit în acest război, câţi vă mai amintiţi acest lucru sau pe câţi vă mai interesează? Or poate vieţilor lor erau mai puţin preţioase decât ale noastre? Pentru ce au murit ei? Ca să bem noi cola şi să mergem la mall?
O să îmi spuneţi, poate, că a fost bine în cele din urmă: am dat Moldova şi am luat Transilvania, ne-am învârtit un pic în hora nebunească a războiului - când de-o parte, când de cealaltă -, iar în cele din urmă "ne-am scos". Ce dacă ne-am pierdut respectul ambelor tabere, noi ne vedem de treabă, nu-i aşa?
Unii zic că istoria este scrisă de învingători, pentru că ei au rezistat şi au biruit; alţii spun că aceasta e scrisă de învinşi, pentru că ei au luptat până la moarte, iar cei care au plecat capul au supravieţuit.
Nu vă pot eu răspune la aceste întrebări, însă am altele pentru voi: merită să te faci frate cu ăla cu coarne până treci puntea? Oare mai scapi de el după aceea? Vieţile noastre ar trebui să fie conduse de principii sau de interesul de moment?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu